Campania socială “Filmul românesc accesibil tuturor”, demarată de Româniafilm, se va desfăşura în perioada 31 iulie - 14 septembrie, ocazie cu care vor fi prezentate, gratuit, filme din producţia naţională pentru care există licenţă de difuzare.
Acest proiect se va desfăşura sub forma unei “caravane cinematografice” care va organiza spectacole în cinematografe, în taberele de elevi şi studenţi, precum şi în locurile publice din localităţile Botoşani (31 iulie-3 august), Piatra Neamţ (5-7 august), Buzău (10-12 august), Brăila (14-17 august), Căciulata (19-22 august), Horezu (24-26 august), Târgu Jiu (28-31 august), Hunedoara (2-4 septembrie), Deva (7-9 septembrie), Alba Iulia (11-14 septembrie), Costineşti (31 iulie-30 august) şi Amara (2-5 septembrie).
Printre filmele care vor fi difuzate se numără atât seriile “B.D. în acţiune“, “B.D. în alertă” şi “B.D. la munte şi la mare“, “Declaraţie de dragoste“, “Extemporal la dirigenţie” şi “Liceenii Rock & Roll“, “Drumul oaselor“, “Trandafirul galben“, “Misterele Bucureştilor“, “Masca de argint” sau “Colierul de turcoaze“, dar şi “Săptămâna Nebunilor” sau “Răzbunarea haiducilor“.

La un an după ce a lansat albumul “Live From Madison Square Garden” alături de Steve Winwood, fostul coleg din trupa Blind Faith, Eric Clapton revine cu anunţul lansării unui nou album.
Discul va apărea în magazine în luna septembrie, iar primul extras de single de pe acest nou material se va numi “Autumn Leaves“.
Eric Clapton este singurul artist care a intrat in Rock Roll Hall of Fame de trei ori, o data ca artist solo si de alte doua ori ca membru Yardbirds si Cream.

Avand in vedere ca Sir Tom Jones a implinit luna trecuta frumoasa varsta de 70 de ani, e clar pentru toata lumea ca piesele de genul “Sexbomb” nu mai pot fi de actualitate. Nu stiu daca a fost o miscare de marketing bine gandita sau doar o “scapare”, dar inainte de aparitia albumului “Praise and Blame” presa a relatat despre un mail al vicepresedintelui casei de discuri Island Records care s-ar fi intrebat: “discul acesta e o gluma proasta?“…
Categoric, “Praise and Blame” nu e “o gluma proasta”. E o miscare “safe”, care a prins si in cazul lui Neil Diamond sau a lui Johnny Cash, aceasta de a scoate un material cu piese blues si gospel. Fiindca mama – natura l-a inzestrat cu o voce cat se poate de unica, interpretarile sale de aici au mult sarm. Instrumentatiile minimale – gandite de producatorul Ethan Johns care a mai „slefuit“ si nume ca si Kings of Leon sau Paolo Nutini – au darul de a sublinia calitatile vocale ale artistului care se afla la cel de-al 39-lea album solo.
Eventualele paralele cu seria American Recordings ale lui Johnny Cash continua si datorita faptului ca “If I Give My Soul” a fost aleasa de amandoi muzicienii pentru a fi „slefuita”. Una din cele mai dinamice preluari ale acestui disc este “Burning Hell“-ul lui John Lee Hooker. Varianta lui Tom Jones este una cat se poate de viguroasa, realizata parca de una din trupele de asa-zis rock alternativ ale zilelor noastre. Si preluarea dupa Bob Dylan, “What Good Am I?“, care e prima piesa a acestui disc are o maiestrie aparte. Exista aici si momente cat se poate de „minimaliste“. De exemplu in piesa “Did trouble me“, intreaga instrumentatie e alcatuita dintr-un banjo care spre final e acompaniat de un cor cat se poate de „la fix”. Una dintre cele mai bune prestatii vocale ale lui Tom Jones se simte in “Nobody’s Fault But Mine“, care aduce aminte de “Delilah“. Traditionalul blues interpretat in original de Blind Willie Johnson si mai apoi preluat de Led Zeppelin este fara indoiala una din melodiile cu de succes de pe album. (www.tomjones.com)

Guns’N'Roses se formeaza tarziu in perioada metalului, insa suficient ca sa insemne ceva pentru istoria acelei perioade, si anume in 1985. Era unirea glorioasa si inspirata a doua trupe destul de cunoscute la acea vreme si anume L.A. Guns si Hollywood Rose. Componentii initiali ai trupei Axl Rose (voce), Tracii Guns şi Izzy Stradlin (chitara), Ole Beich (bass), Rob Gardner (tobe) nu rezista mult sub aceasta componenta astfel ca dupa doar cateva luni unul din fondatori trupei,Tracii Guns, este inlocuit de legenda vie a trupei Slash iar basistul Beich este inlocuit de Duff McKagan. Noii componenti  asteapta doi ani pana la lansarea unui album de studio marca Guns N’Roses si astfel in 1987 ia nastere albumul “Appetite for Distruction“, album care urca rapid pe locul 1 in SUA si se vinde in peste 25 de milioane de exemplare.
In toti acesti doi ani de formare, trupa s-a “cimentat” prin diferite concerte iar lansarea si producerea acestui prim album, produs de Mike Clink, s-a produs dupa o intreaga telenovela intre diferiti scouteri, case de productie si Axl. Cert este ca acest album a zguduit rau de tot planeta si a ramas in istoria muzicii rock ca unul din cele mai reusite albume ever.
Desi trupa niciodata nu a fost recunoscuta ca si o trupa cu un stil agresiv si “rau”, Guns N’Roses in frunte cu Axl a insemnat mereu dezastru, nebunie, scandal, haos si din nou scandal. La inceputul anilor 90 mai precis in septembrie 1991, Guns and Roses lanseaza un dublu album “Use Your Illusion” I si II. Un album asteptat de milioane si milioane de fani din intreaga lume, care urma sa-i propulseze pe Guns N’Roses din nou in primele locuri ale topurilor din intrega lume.  De asemenea melodiile “Don’t Cry” si “November Rain” pentru cei mai multi dintre cunoscatori si iubitori de muzica reprezinta cele mai frumoase balade rock compuse vreodata. Totodata cu aceste melodii Axl si-a desavarsit in fata fanilor si a lumii intregi geniul creator prin punerea in scena a ideilor sale (aparent haotice)  o data cu lansarea pe rand a videoclipurilor acestor doua piese, iar “capacul” fiind pus de melodia “Estranged“.

“Chinese Democracy World Tour” ajunge in premiera si in Romania, pe 21 septembrie 2010, la Romexpo, iar D&D EAST ENTERTAINMENT va invita sa vedeti live una dintre cele mai populare formatii rock din ultimele trei decenii. Biletele au fost puse in vanzare de joi 1 iulie in exclusivitate prin Eventim in magazinele partenere si online pe www.eventim.ro.

Sheryl Crow ne incanta cu o noua piesa intitulata “Summer Day“. Dupa cum spune si titlul, piesa este despre vara si iubire, “despre intimitate, dorinta si … vulnerabilitate, precum şi despre dragostea pierduta şi iubirea regasita”.
Melodia va face parte de pe cel de-al saptelea material discografic al artistei intitulat “100 Miles From Memphis” lansat pe 20 iulie. Piesa a fost produsa de Sheryl Crow, Doyle Bramhall II si Justin Stanley avand o tenta a pieselor din anii ’70. Albumul include, de asemenea, melodii precum “Say What You Want“, “Peaceful Feeling” si “Eye to Eye” o piesa cu trasaturi reggae.
O alta surpriza pe albumul ‘100 Miles From Memphis’ o reprezinta  interpretarea hitului, grupului Jackson 5 ,”I Want You Back” intr-o versiune personala.
Sheryl Crow l-a convins pe Justin Timberlake sa asigure partea de backing vocals pe una dintre piese si anume pe cover-ul după “Sign Your Name” a lui Terence Trent D’Arby. Sheryl a povestit cum s-a întâmplat această minute: “M-am întâlnit cu Justin din greșeală pe un hol și nu m-am putut abține să nu îi cânt piesa. L-am admirat mereu foarte tare. Când am ajuns la refren m-a întrebat cine va cânta pe fundal, eu i-am zis că nu m-am gândit, iar el s-a oferit imediat. Sună perfect, iar Justin este incredibil de talentat”.
Justin Timberlake nu este singurul invitat-vedeta de pe noul album al cantaretei Sheryl Crow, intitulat “100 Miles From Memphis”, chitaristul Keith Richards aparand si el pe acest album, in piesa “Eye To Eye”.
Sheryl Crow este o cantareata si cantautoare americana, nascuta pe 11 februarie 1962, intr-o familie de muzicieni profesionisti. Muzica ei melodioasa, care combina stilurile pop, country si rock, i-au adus noua premii Grammy si celebritatea pe plan international. Sheryl Crow a lansat sase albume de studio, a colaborat cu o serie de artisti de renume precum Michael Jackson, Eric Clapton, Mick Jagger, Luciano Pavarotti si Tina Turner, iar piesele sale au fost incluse pe coloanele sonore ale multor filme cu succes de box office, precum “Cars/ Masini”, “Erin Brockovich” si “Tomorrow Never Dies/ 007 si Imperiul Zilei de Maine”.

Când Williamson a plecat in Milwaukee in 1950, Cotton, acum in vârsta de 15 ani, a preluat formatia lui Sonny Boy. Chiar daca acest aranjament nu a durat mai mult de câteva reprezentatii, Cotton a prins gustul conducerii unei formatii. L-a intâlnit pe Howlin’ Wolf si curând li s-a alaturat in turnee in tot Sudul Americii. Cotton a invatat de la Wolf totul despre cum te descurci in turneu si, chiar daca era doar un adolescent, era hotarât sa aiba success. Pâna in 1952 reputatia sa crescuse deja, mai ales in West Memphis. A muncit de multe ori in localuri si cluburi si, impreuna cu tobosarul Willie Nix, a fost gazda a numeroase emisiuni de radio.
In 1953, adolescentul Cotton a auzit ca Sam Phillips, proprietarul Sun Records, doreste sa-l inregistreze. Intre 1953-1954 a tras in total patru inregistrari, inclusiv clasica Cotton Crop Blues. In 1954, Muddy Waters a trecut prin Memphis fara  Junior Wells, cântaretul sau din muzicuta de la vremea aceea. Waters stia foarte bine de reputatia in crestere a lui Cotton si l-a rugat sa se alature formatiei lui. Cotton s-a indreptat spre Chicago impreuna cu Waters, ramânân alaturi de el pentru urmatorii 12 ani si devenind astfel confidentul lui Muddy si leaderul formatiei secundare.
In primii câtiva ani ai perioadei petrecute de Cotton cu Waters, Chess Records au insistat in continuare ca Little Walter sa inregistreze cu Muddy. Aceasta insa s-a schimbat din 1958 când Cotton  i s-a alaturat lui Waters in studio si impreuna au realizat una dintre numeroasele inregistrari clasice ale lui Muddy, incluzând She’s 19 Years Old si Close To You. Cotton l-a convins pe Waters sa cânte si sa inregistreze Got My Mojo Working si poate fi auzit cântând pe versiunea finala a piesei de pe LPul Chess al lui Waters din 1960, live la Newport.
In 1966, Cotton era gata sa porneasca pe cont propriu. Primele sale inregistrari au fost facute sub numele sau pentru seria Chicago/The Blues/Today! de la Vanguard si alaturi de Otis Spann, a tras The Blues Never Die pentru Prestige. Primele sale albume solo – unul pentru Vanguard si trei pentru Verve – la sfârsitul anilor 1960, alaturi de formatii cu muzicieni extraordinari, precum faimosul chitarist Luther Tucker si maestrii tobosari Sam Lay si Francis Clay. Cu soundul sau furtunos si neinfricata sa trupa de boogie (care mai târziu avea sa-l includa pe Matt “Guitar” Murphy), nu a durat mult pâna a fost adoptat de infloritoarea audienta hippie.  Cotton a impartit scena cu Janis Joplin, The Grateful Dead, Led Zeppelin, Santana, Steve Miller, Freddie King, B.B. King si multi altii. In 1969 a aparut in recent lansata emisiune de televiziune Playboy After Dark a lui Hugh Hefner.

Maestrul muzicutei blues, câstigator al premiului Grammy, James “Mr. Superharp” Cotton revine la Alligator Records cu noul sau CD, Giant, programat pentru lansare pe 28 Septembrie. Giant este o explozie feroce de blues puternic si impetuos de la Cotton, unul dintre putinii bluesmani care fac muzicutele sa explodeze pur si simplu de la forta pura a interpretarii sale. Cotton, care in 2010 a sarbatorit cel de-al 66-lea an al carierei sale de muzician profesionist  (inceputa la vârsta de noua ani), a inregistrat 28 de albume solo, incluzând doua editii foarte appreciate de la Alligator in anii 1980 si faimosul Harp Attack! cu Junior Wells, Carey Bell si Billy Branch in 1990.
New York Daily News il numeste pe Cotton “cel mai mare cântaret de blues la muzicuta in viata.” New York Times adauga, “Cotton a ajutat la definirea muzicutei in bluesul modern cu tânguirea lui, frazele sale indurerate si vaietul sau ca un fluierat de tren.” Rolling Stone spun despre Cotton ca este “printre cei mai mari ai tuturor timpurilor. Izbucneste asupra muzicutei cu remarcabila si stralucita virtuozitate.”
Inregistrat de Stuart Sullivan la Wire Recording in Austin, Texas, Giant contine 12 piese, incluzând patru noi piese originale Cotton si co-autori, alaturi de cântece consacrate de Muddy Waters, B.B. King, Ivory Joe Hunter si altii. In intreaga sa cariera, Cotton a avut intotdeauna formatii foarte bune iar muzicienii de pe Giant nu fac exceptie. Cu chitaristii /vocalistii Slam Allen si Tom Holland, basistul Noel Neal (Ronnie James Weber intr-una din piese) si Kenny Neal, Jr. la tobe, Giant nu este doar o amintire a statutului de legenda al lui Cotton, este un album remarcabil de vibrant si impactant,  realizat de unul dintre adevaratii maestri ai bluesului.
Intre personalitatea sa coplesitoare, sound-ul sau imens,  de boogie exploziv si incandescent si corpul sau masiv, James Cotton este un gigant al bluesului din toate punctele de vedere. Nascut in Tunica, Mississippi pe 1 iulie, 1935, Cotton (n.tr. in lb engleza Cotton = bumbac) chiar a crescut pe o plantatie de bumbac. Cel mai tânar dintre 8 frati si surori,  pe când era foarte mic a primit cadou de Craciun o muzicuta de 15 centi pe care a invatat-o sa o folosesasca aproape imediat. A inceput sa asculte emisiunea King Biscuit Time a lui Sonny Boy Williamson de la postul de radio KFFA din Helena, Arkansas si a invatat sa-l imite pe batrânul  bluesman nota cu nota. In 1944, dupa moartea ambilor parinti, unchiul lui Cotton si-a dat seama de talentul baietelului de noua ani si l-a dus la Helena sa-si intâlneasca eroul. De prima data când l-a intâlnit pe Sonny Boy, Cotton a inceput sa cânte piesele preferate ale batrânului bluesman. Sonny Boy a fost uimit. Cei doi s-au apropiat iar Cotton a petrecut multe nopti calatorind cu Williamson in localurile din zona. Cotton, mult prea tânar sa intre in cluburi, cânta deseori in strada pentru bacsisuri. (Prima parte)

Când spui portabilitate, în domeniul IT, te gândeşti imediat la laptopuri. Sau notebookuri, depinde cum îţi place să le spui. Unii şi le cumpără pentru că au cu adevărat nevoie de ele. Alţii doar pentru că aşa e trend-ul . Acum la modă e ca în orice emisiune TV, talkshow, ştiri sau de sport, prezentatorul sau realizatorul să aibă cu el şi un notebook. Nu ştiu cât îl foloseşte, dar dă bine ca element decorativ.
Însă laptopul nu a fost întotdeauna aşa portabil şi performant cum este acum. Ba chiar primele versiuni erau atât de grele şi de mari, încât puteau fi transportate cu mare dificultate. Aceasta este ironia tehnologiei: ne aduce avantaje la care nici nu ne-am fi gândit, pentru ca noi să râdem când privim în urmă la primele prototipuri.
Primul concept care s-a apropiat de ceea ce avea să devină laptopul pe care îl cunoaştem azi a fost Dynabook. Conceput de Alan Kay şi dezvoltat de Xerox PARC la începutul anilor ‘70, Dynabook a constituit baza de plecare a laptopurilor.
Un deceniu mai târziu şi-a făcut apariţia primul model comercial. Lansat în 1981, Osborne 1 in ciuda dimensiunilor şi a greutăţii mari, a avut un impact major asupra industriei, fiind primul computer pe care oamenii îl puteau lua cu ei. Însă Osborne 1 nu funcţiona pe baterii, trebuia alimentat la priză.
Un alt model notabil a fost Compaq Portable, lansat în 1983. La vremea aceea, IBM Personal Comper devenea platforma standard pe piaţa PC-urilor. Compaq Portable care avea la bază MS-DOS era într-adevăr mai uşor de transportat decât Osborne 1, însă nici acesta nu funcţiona pe baterii.
1982 este anul în care Bill Moggridge, un designer industrial britanic, a lansat GRiD Compass 1101. Acesta este primul model care a beneficiat de designul de tip clamshell, în care laptopul se închide prin suprapunerea ecranului cu tastatura. GRiD Compass 1101 costa la acea vreme între 8.000$ şi 10.000$.
Vremea laptopurilor cu baterii avea să vină în 1983, când Epson a început să comercializeze pe scară largă modelul HX-20 (anunţat iniţial în 1981). Acesta se alimenta cu baterii reîncărcabile nickel-cadmium şi dispunea de o tastatură cu numai 84 de taste. HX-20 avea un LCD mic, cu rezoluţie de numai 120 X 32 pixeli, 4 linii de text şi maxim 20 de caractere pe o linie.

Ciuc Summer Fest, care are loc weekendul acesta, îţi oferă trei zile pline. Atracţia zilei de vineri este concertul Faithless, sâmbătă vor urca pe scenă Pink Martini, iar duminică este seara lui Gary Moore. Şi acestea sunt numai câteva din numele mari care vor urca pe scena. Pe lângă cele peste 15 show-uri din program, ai la dispoziţie o serie de activităţi speciale, precum jocuri electronice, numere de pantomimă, step şi o zonă de unde îţi poţi achiziţiona produse şi accesorii în trend, vintage sau hand made.
Programul complet:
Vineri, 16 iulie
17.00 - 18.00: Open Doors
18.00 - 19.00: Sensor
19.00 - 20.00: L’Orchestre de Roche
20.00 - 21.00: Şuie Paparude
21.00 - 22.00: Discoballs
22.00 - 23.00: Faithless
23.00: Silent Disco şi Guest Dj.
Sâmbătă, 17 iulie
17.00 - 18.00: Open Doors
18.00 - 19.00: Brum Conspiracy
19.00 - 20.00: Les Elephants Bizarres
20.00 - 21.00: Urma
21.00 -22.00: Kumm
22.00 - 23.00: Pink Martini
23.00: Silent Disco şi Talvin Singh DJ Set
Duminică, 18 iunie
17.00 - 18.00: Open Doors
18.00 - 19.00: E.M.I.L.
19.00 - 20.00: The Mono Jacks
20.00 - 21.00: Viţa de Vie
21.00 - 22.00: The MOOoD
22.00 - 23.00: Gary Moore

Abra, trupa timisoreana formata din Adrian Dinu – Schwartz, Christian Podratzky si bateristul Vali Potra au lansat un nou album – “Sapte”, disponibl din 09 iulie 2010
Cei trei artisti au colaborat pentru acest album cu Mircea Baniciu, Horea Crisovan, Svetlana si Maria Chioran. Colaborarea cu Baniciu s-a datorat participarii la Festivalul de la Garana, Mircea fiind extaziat de prestatia duolului Adrian Schwartz-Dinu/ Horea Crisovan.
Acest album poate fi considerat un subiect de auditie obligatoriu poentru toti chitaristii in speta pentru duelul chitarist Dinu/ Crisovan, dar si pentru virtuozitatea sectiei ritmice (Podratzky si Potra).
“Sapte” este un disc care beneficiaza de vocea binecunoscuta a solistului din Phoenix, dar este un album ce cuprinde compozitiile speciale ale lui Adrian, devenind in acest fel un material cu adevarat interesant pentru auditie.
Tracklisting:
1.An dupa an
2.Mi-e frica
3.Patru camere
4.Dupa asemanarea ta
5.Doar solutii
6.Nu-i chip
7.Sapte
8.Un vis enorm
9.Nu s-a intamplat nimic
10.Despre limite
11.Graba
12.Fericit pentru o zi
13.Ne mintim frumos
14.Confidential
15.Viata in doi