smartfm

Asociatia M.A.M.E.



Posibilitatea donarii prin sms in beneficiul campaniei “Atinge o Stea” s-a incheiat la 24 iulie data pana la care au fost inregistrate ca fiind trimise, sms-uri in valoare de aproximativ 19.000 Euro.  Prin simplul gest al trimiterii unui mesaj sms catre 858 la indemnul asociatiei noastre, precum si prin efortul de a transmite mai departe aceasta invitatie, ati pus umarul in mod direct la achizitionarea unui aparat ecograf care ii va aduce pe copiii internati in spitalul Fundeni din Bucuresti mai aproape de visul lor cel mai de pret: sanatatea.
Fiecare gest minunat al semenilor nostri ne-a adus mai aproape de realizarea scopului campaniei “Atinge o Stea” . Campania continua si,, in lunile ce urmeaza vom achizitiona aparatul ecograf care va ajuta medicii spitalului Fundeni sa lupte intr-un mod eficient cu bolile necrutatoare ce ii chinuie pe micii lor pacienti.
Asociatia M.A.M.E. va multumeste si va asigura ca va fi intotdeauna alaturi de copiii bolnavi pentru a le oferi o sansa adevarata la insanatosire.

Fii primul care comenteaza

smartfm

Festival de artă urbană in Parcul Unirii.



În perioada 1 august – 19 septembrie, bucureştenii vor avea parte de muzică şi artă urbană cu ocazia celei de-a doua ediţii a festivalului Art Boulevard.
Art Boulevard, festival organizat de Primaria Municipiului Bucuresti, se va desfăşura în Parcul Unirii.
Festivalul îşi propune să cuprindă cât mai multe forme de artă urbană, expoziţii şi happeninguri interesante.
Galeria de Artă Urbană va include expoziţii de fotografie şi pictură, screening video, artă digitală şi expoziţii de arhitectură. Vizitatorii festivalului Art Boulevard se vor bucura de reprezentaţii de teatru, proiectii video, workshop-uri interesante şi concerte live. Cei mici vor avea un spatiu special amenajat, unde se vor desfăşura cercuri tematice educative şi distractive, premii şi concursuri. Festivalul Art Boulevard promite un program variat în Parcul Unirii din Bucureşti, cu artişti liberi să se manifeste şi public care doreşte să experimenteze.

Fii primul care comenteaza

smartfm

Concert Marcian Petrescu & Trenul de Noapte



Marcian Petrescu & Trenul de noapte va invita sambata, 31 iulie 2010, in Gradina de Vara a clubului Green Hours din Bucuresti pentru un prim concert din seria celor prin care aniverseaza 10 ani de la nasterea proiectului.
Marcian Petrescu este considerat cel mai bun muzicutist de blues al momentului din Romania, liderul trupei Trenul de Noapte, singura trupa de Harmonica Blues din Romania.
Spectacolul va incepe la ora 20:00, iar Marcian Petrescu (muzicuta, voce), Totu Rares (chitara), Robert Ardeleanu (chitara bas), Constantin Barbaselu (baterie) promit un sound acustic, dar la fel de energic ca de obicei.

Fii primul care comenteaza

smartfm

„Romeo si Julieta” – cel mai bun spectacol din cadrul Festivalului International de Teatru „Butrinti 2000”



Teatrul National de OperetaIon Dacian” a participat in perioada 18-22 iulie 2010 la Festivalul International de Teatru „Butrinti 2000” - Albania cu spectacolul „Romeo si Julieta”.
Evenimentul a avut loc pe data de 20 iulie, ora 21.30 si a fost apreciat de public si de presa albaneza drept „cel mai bun spectacol din cadrul festivalului, un spectacol plin de energie si dinamism, intr-o interpretare minunata”.
Spectacolul s-a desfasurat pe scena Teatrului Antic din cadrul Parcului National Butrinti si s-a jucat in prezenta unei sali pline, de aproximativ 700 de locuri, care a aplaudat in picioare minute in sir la finalul reprezentatiei.
La spectacol au participat si reprezentanti ai Ministerului Culturii din Albania si din cadrul Ambasadei Romaniei, dar si jurnalisti internationali, care au laudat efortul artistilor TNO, pe care i-a numit „adevarati ambasadori ai Romaniei in strainatate” si au apreciat spectacolul ca fiind „punctul culminant al festivalului, un spectacol de amploare care a starnit entuziasmul publicului, prin jocul de lumini si sunete si prin interpretarea muzicala deosebita”.
Spectacolul prezentat in cadrul festivalului a fost o adaptare a musicalului de pe scena TNO si este prima participare a spectacolului „Romeo si Julieta” la un festival international in afara tarii.

Fii primul care comenteaza

smartfm

Eric Clapton pregateste un nou album



La un an după ce a lansat albumul “Live From Madison Square Garden” alături de Steve Winwood, fostul coleg din trupa Blind Faith, Eric Clapton revine cu anunţul lansării unui nou album.
Discul va apărea în magazine în luna septembrie, iar primul extras de single de pe acest nou material se va numi “Autumn Leaves“.
Eric Clapton este singurul artist care a intrat in Rock Roll Hall of Fame de trei ori, o data ca artist solo si de alte doua ori ca membru Yardbirds si Cream.

Fii primul care comenteaza

smartfm

Un album nou Tom Jones - Praise and Blame



Avand in vedere ca Sir Tom Jones a implinit luna trecuta frumoasa varsta de 70 de ani, e clar pentru toata lumea ca piesele de genul “Sexbomb” nu mai pot fi de actualitate. Nu stiu daca a fost o miscare de marketing bine gandita sau doar o “scapare”, dar inainte de aparitia albumului “Praise and Blame” presa a relatat despre un mail al vicepresedintelui casei de discuri Island Records care s-ar fi intrebat: “discul acesta e o gluma proasta?“…
Categoric, “Praise and Blame” nu e “o gluma proasta”. E o miscare “safe”, care a prins si in cazul lui Neil Diamond sau a lui Johnny Cash, aceasta de a scoate un material cu piese blues si gospel. Fiindca mama – natura l-a inzestrat cu o voce cat se poate de unica, interpretarile sale de aici au mult sarm. Instrumentatiile minimale – gandite de producatorul Ethan Johns care a mai „slefuit“ si nume ca si Kings of Leon sau Paolo Nutini – au darul de a sublinia calitatile vocale ale artistului care se afla la cel de-al 39-lea album solo.
Eventualele paralele cu seria American Recordings ale lui Johnny Cash continua si datorita faptului ca “If I Give My Soul” a fost aleasa de amandoi muzicienii pentru a fi „slefuita”. Una din cele mai dinamice preluari ale acestui disc este “Burning Hell“-ul lui John Lee Hooker. Varianta lui Tom Jones este una cat se poate de viguroasa, realizata parca de una din trupele de asa-zis rock alternativ ale zilelor noastre. Si preluarea dupa Bob Dylan, “What Good Am I?“, care e prima piesa a acestui disc are o maiestrie aparte. Exista aici si momente cat se poate de „minimaliste“. De exemplu in piesa “Did trouble me“, intreaga instrumentatie e alcatuita dintr-un banjo care spre final e acompaniat de un cor cat se poate de „la fix”. Una dintre cele mai bune prestatii vocale ale lui Tom Jones se simte in “Nobody’s Fault But Mine“, care aduce aminte de “Delilah“. Traditionalul blues interpretat in original de Blind Willie Johnson si mai apoi preluat de Led Zeppelin este fara indoiala una din melodiile cu de succes de pe album. (www.tomjones.com)

Fii primul care comenteaza

smartfm

Guns’N'Roses (I)



Guns’N'Roses se formeaza tarziu in perioada metalului, insa suficient ca sa insemne ceva pentru istoria acelei perioade, si anume in 1985. Era unirea glorioasa si inspirata a doua trupe destul de cunoscute la acea vreme si anume L.A. Guns si Hollywood Rose. Componentii initiali ai trupei Axl Rose (voce), Tracii Guns şi Izzy Stradlin (chitara), Ole Beich (bass), Rob Gardner (tobe) nu rezista mult sub aceasta componenta astfel ca dupa doar cateva luni unul din fondatori trupei,Tracii Guns, este inlocuit de legenda vie a trupei Slash iar basistul Beich este inlocuit de Duff McKagan. Noii componenti  asteapta doi ani pana la lansarea unui album de studio marca Guns N’Roses si astfel in 1987 ia nastere albumul “Appetite for Distruction“, album care urca rapid pe locul 1 in SUA si se vinde in peste 25 de milioane de exemplare.
In toti acesti doi ani de formare, trupa s-a “cimentat” prin diferite concerte iar lansarea si producerea acestui prim album, produs de Mike Clink, s-a produs dupa o intreaga telenovela intre diferiti scouteri, case de productie si Axl. Cert este ca acest album a zguduit rau de tot planeta si a ramas in istoria muzicii rock ca unul din cele mai reusite albume ever.
Desi trupa niciodata nu a fost recunoscuta ca si o trupa cu un stil agresiv si “rau”, Guns N’Roses in frunte cu Axl a insemnat mereu dezastru, nebunie, scandal, haos si din nou scandal. La inceputul anilor 90 mai precis in septembrie 1991, Guns and Roses lanseaza un dublu album “Use Your Illusion” I si II. Un album asteptat de milioane si milioane de fani din intreaga lume, care urma sa-i propulseze pe Guns N’Roses din nou in primele locuri ale topurilor din intrega lume.  De asemenea melodiile “Don’t Cry” si “November Rain” pentru cei mai multi dintre cunoscatori si iubitori de muzica reprezinta cele mai frumoase balade rock compuse vreodata. Totodata cu aceste melodii Axl si-a desavarsit in fata fanilor si a lumii intregi geniul creator prin punerea in scena a ideilor sale (aparent haotice)  o data cu lansarea pe rand a videoclipurilor acestor doua piese, iar “capacul” fiind pus de melodia “Estranged“.

Chinese Democracy World Tour” ajunge in premiera si in Romania, pe 21 septembrie 2010, la Romexpo, iar D&D EAST ENTERTAINMENT va invita sa vedeti live una dintre cele mai populare formatii rock din ultimele trei decenii. Biletele au fost puse in vanzare de joi 1 iulie in exclusivitate prin Eventim in magazinele partenere si online pe www.eventim.ro.


Un comentariu

smartfm

Sheryl Crow- Summer Day



Sheryl Crow ne incanta cu o noua piesa intitulata “Summer Day“. Dupa cum spune si titlul, piesa este despre vara si iubire, “despre intimitate, dorinta si … vulnerabilitate, precum şi despre dragostea pierduta şi iubirea regasita”.
Melodia va face parte de pe cel de-al saptelea material discografic al artistei intitulat “100 Miles From Memphis” lansat pe 20 iulie. Piesa a fost produsa de Sheryl Crow, Doyle Bramhall II si Justin Stanley avand o tenta a pieselor din anii ’70. Albumul include, de asemenea, melodii precum “Say What You Want“, “Peaceful Feeling” si “Eye to Eye” o piesa cu trasaturi reggae.
O alta surpriza pe albumul ‘100 Miles From Memphis’ o reprezinta  interpretarea hitului, grupului Jackson 5 ,”I Want You Back” intr-o versiune personala.
Sheryl Crow l-a convins pe Justin Timberlake sa asigure partea de backing vocals pe una dintre piese si anume pe cover-ul după “Sign Your Name” a lui Terence Trent D’Arby. Sheryl a povestit cum s-a întâmplat această minute: “M-am întâlnit cu Justin din greșeală pe un hol și nu m-am putut abține să nu îi cânt piesa. L-am admirat mereu foarte tare. Când am ajuns la refren m-a întrebat cine va cânta pe fundal, eu i-am zis că nu m-am gândit, iar el s-a oferit imediat. Sună perfect, iar Justin este incredibil de talentat”.
Justin Timberlake nu este singurul invitat-vedeta de pe noul album al cantaretei Sheryl Crow, intitulat “100 Miles From Memphis”, chitaristul Keith Richards aparand si el pe acest album, in piesa “Eye To Eye”.
Sheryl Crow este o cantareata si cantautoare americana, nascuta pe 11 februarie 1962, intr-o familie de muzicieni profesionisti. Muzica ei melodioasa, care combina stilurile pop, country si rock, i-au adus noua premii Grammy si celebritatea pe plan international. Sheryl Crow a lansat sase albume de studio, a colaborat cu o serie de artisti de renume precum Michael Jackson, Eric Clapton, Mick Jagger, Luciano Pavarotti si Tina Turner, iar piesele sale au fost incluse pe coloanele sonore ale multor filme cu succes de box office, precum “Cars/ Masini”, “Erin Brockovich” si “Tomorrow Never Dies/ 007 si Imperiul Zilei de Maine”.

Fii primul care comenteaza

smartfm

Cruciada Culturii.



Cruciada Culturii iniţiată la începutul anului 2010 cu scopul de a scoate la lumină repere veritabile şi de a aduce la un loc oameni de cultură cu idei şi viziuni comune prezinta: “BĂTĂLIILE TOAMNEI
În septembrie, octombrie şi noiembrie, iubitorii muzicii clasice vor avea bucuria de a-i asculta pe Sam Haywood, surorile Labeque şi Sarah Chang în trei concerte vibrante la Ateneul Român.
Pe 25 septembrie 2010 Sam Haywood aduce muzica lui Chopin la Ateneul Roman într-un recital deosebit. A impresionat publicul din întreaga lume alături de Joshua Bell. Acum  revine şi interpretează piese de pe cel mai recent album al său, înregistrate chiar la pianul Pleyel, la care a cântat Frederic Francois Chopin. În anul în care întreaga lume îl celebrează pe marele compozitor, recitalul de la Bucureşti vine ca un punct de referinţă în demersul de popularizare a celor mai frumoase lucrări ale acestuia.
Katia şi Marielle Labeque ne răsfaţă pe 27 octombrie 2010 cu un dublu recial de pian la Ateneul Român.  Recitalurile de pian cântate la patru mâini sunt cu atât mai speciale cu cât piesele alese sunt mai complexe. Forţa lor vine din ritmul spumos cu care se cantă şi sentimentul de fervoare cu care învăluie. Surorile Labeque propun pentru recitalul de la Bucureşti un program cu piese ale compozitorilor Isaac Albeniz, Claude Debussy şi Maurice Ravel. Un recital romantic, dar plin de viaţă.
La începutul acestui an a cucerit publicul român într-un recital extraordinar. Pe 28 noiembrie 2010, Sarah Chang revine la Ateneul Român într-un concert de amplitudine, alături de Orchestra Filarmonicii “George Enescu” sub bagheta dirijorului Emmanuel Villaume. “Zeiţa Viorii” va face din nou ca fiecare coardă a instrumentului ei să se confunde cu pasiunile noastre, dăruindu-ne o seară pe care nu o vom uita uşor.

Fii primul care comenteaza

smartfm

Jennifer Rush vine la Bucureşti în octombrie.



Cântăreaţa Jennifer Rush, cunoscută în special pentru melodia “The Power Of Love“, va sosi, pe 17 octombrie, la Bucureşti, pentru un concert care va avea loc la Sala Palatului. Evenimentul face parte din turneul de promovare a celui mai nou album al interpretei, “Now Is The Hour!”, lansat la începutul lunii martie.
Jennifer Rush s-a născut la New York, pe 28 septembrie 1960.În copilărie a luat lecţii de canto şi a studiat muzica clasică. Lansarea ei a venit în anii ‘80, aceasta înregistrând împreună cu Elton John piesa “Flames Of Paradise”. Câţiva ani mai târziu, a lansat albumul “Jennifer Rush”, care i-a adus un succes nebănuit.
Piesa “The Power Of Love” a ajuns pe prima poziţie în topurile multor ţări ale lumii, urmând ca mai apoi să beneficieze şi de numeroase remixuri, însăşi Celine Dion realizând un cover după acest hit.
În 1985, piesa a fost desemnată de Cartea Recordurilor ca fiind “Cea mai bine vândută melodie a unei artiste solo, din istoria muzicii pop britanice“. Recordul a fost doborât 7 ani mai târziu - în 1992 -, de piesa “I Will Always Love You“, a lui Whitney Huston.
În 1987, artista a lansat albumul “Heart Over Mind”, urmat la un an de discul “Passion”. Pentru albumul “Passion”, artista a colaborat cu nume valoroase ale industriei muzicale, cum ar fi Michael Bolton, Richie Sambora - chitaristul lui Bon Jovi. Jennifer are la activ şi featuringuri cu Michael Bolton, Placido Domingo şi Brian May - chitaristul de la Queen, cel care avea să apară mai târziu într-un top al celor mai buni 100 de chitarişti ai tuturor timpurilor, realizat de revista Rolling Stone.
Jennifer Rush a adunat până în prezent 50 de discuri de aur şi două albume double-platinum, a lansat pe piaţă 13 albume, printre care şi “Now Is The Hour”, lansat anul acesta, pe 5 martie.
Albumul conţine 15 piese, compuse de nume mai mult decât sonore printre care Natasha Bedingfield, Alex James şi Jorgen Elofsson (autorul a câtorva hituri din colecţia unor nume ca Leona Lewis, Westlife sau Celine Dion).

Fii primul care comenteaza