Am scris cândva o piesă de teatru, Ultimul Împărat, despre un măscărici care, uzurpând tronul regelui, vestea Sfârşitul şi chema Apocalipsa. Povestea măscăriciului cocoţat pe tron şi-a găsit o întrupare mai dură şi mai sordidă decât mi-am putut eu imagina. Mai gravă şi mai dezastruoasă, prin faptul că a pus în operă sfârşitul unei ţări care, dincolo de precarităţile istorice prin care a trecut, reuşise să-şi păstreze un profil onorabil. Odată cu preşedinţia lui Traian Băsescu, România este târâtă spre cea mai joasă condiţie, iar poporul, transformat în populaţii migratoare, cel mai adesea abrutizate, mitocanizate, după chipul modelului suprem – preşedintele-măscărici. Materialul slab al acestei mase de cetăţeni-moluşte şi abilitatea Securităţii redivivus puse în slujba Stăpânului au făcut ca astăzi România să fie devastată, desfigurată. O ţară care îşi mai trăieşte doar disperările, care uită în fiecare zi câte puţin cine a fost, cine ar mai putea fi. Sufletul din ce în ce mai pustiit, trupul sfâşiat de haitele de jefuitori, privirea îngrozită ca într-un viol care nu se mai sfârşeşte.
Până la aniversare, printre două înjurături adresate Regelui, Traian Băsescu ne-a anunţat că nici viitorul nu mai e ce-a fost, vine din nou criza, poporul va trebui să strângă iar cureaua pentru ca haita sa de prădători să aibă de unde jefui mai departe. În România, Traian Băsescu a dat startul Jocurilor Foamei!
Prestaţiile lui sunt deosebit de ofertante pentru a inspira porecle suculente, în schimb atribute precum cel Mare, cel Luminat, cel Învăţat nu i se vor potrivi niciodată, neavând nicio legătură cu personajul. Traian Băsescu este un veritabil preşedinte la plesneală. Fiind un farsor autentic, preşedinţia lui a făcut ca istoria României să fie o întâmplare în consecinţa intereselor economice ale camarilei sale. Transformând o lume normală într-una improvizată, România a devenit o republică-manea, o băşcălie de ţară condusă de un preşedinte-băşcălie. “Democratul” populist şi “jucător” stabileşte, prin Traian Băsescu, un profil nou dictatorului contemporan. (www.noriimei.ro)

Nemaipomenitele aventuri ale lui Anton Retegan şi ale dosarului său aduce în prim-plan soarta unui intelectual care parcurge drumul sinuos de la credinţa senină în idealurile comuniste la recunoaşterea amară a situaţiei reale dintr-o ţară încremenită sub teroarea dictaturii. Înrudit prin substanţă cu proza memorialistică, romanul istoriseşte firesc un destin autentic: victoria eroului în confruntarea cu iscoadele, şicanele şi capcanele Securităţii este obţinută cu preţul dureros al dezrădăcinării. Protagonistul, la care se recunosc elemente biografice ale autorului, nu se lasă recrutat de Securitate, îşi pierde locul de muncă şi părăseşte ţara, devenind obiectul unui dosar de urmărire informativă din care volumul reproduce textual documente. Fără să alunece în patetic, scriitura densă a lui Gheorghe Săsărman îmbină descrierea calmă cu ironia duioasă şi cu sarcasmul.
Născut în 1941 la Bucureşti, într-o familie de ardeleni, Gheorghe Săsărman a absolvit Institutul de Arhitectură „Ion Mincu“ din Bucureşti în 1965, perioadă în care şi-a început activitatea publicistică. A debutat în literatură cu volumul de proză Oracolul (1969), după care a publicat Cuadratura cercului (1975). A urmat apoi Himera (1979). În 1982, când a tipărit 2000, Gheorghe Săsărman a fost constrâns, din motive politice. Un an mai târziu s-a stabilit la München, Germania, şi a colaborat cu publicaţii prestigioase din România şi din străinătate. Unele dintre volumele pe care le-a semnat au fost traduse în mai multe ţări. Povestirile şi nuvelele sale au apărut în reviste literare, antologii şi volume colective din România, Germania, Franţa, Italia, Spania, Polonia, Ungaria sau Japonia. De-a lungul timpului, autorul a fost recompensat cu numeroase distincţii pentru scrierile sale, printre care Premiul Europa (Stresa, 1980). Cel mai recent volum pe care l-a publicat în România este Vedenii (2007).
Înfiinţată în 1991, Editura Nemira este una dintre primele edituri particulare din România, care şi-a păstrat renumele în industria cărţii prin rafinament şi prin valoarea autorilor publicaţi. Colecţiile editurii sunt bine cunoscute: Nautilus, Suspans, Bonton, Damen Tango, Glossy Books, Babel, Biblioteca de psihologie, Porta Magica, Nemira Junior, Totem, Biblioteca de politică, Biblioteca de istorie etc.

Fostul lider PNŢCD, Ion Diaconescu, s-a stins din viaţă marţi seara, la vârsta de 94 de ani, în urma unei afecţiuni cardiace. Un om cu mult bun simţ, un om demn, un om de caracter, Ion Diaconescu s-a retras discret din viaţa publică după ce PNŢ-CD a pierdut alegerile din 2000.
Ion Diaconescu şi-a publicat memoriile la Editura Nemira: “Temniţa – destinul generaţiei noastre” (1998), “După temniţă” (2003) şi “După Revoluţie” (2003). În unul dintre ultimele interviuri acordate presei, Ion Diaconescu spunea că a fost crescut în spiritul vechii democraţii, iar adversarii politici nu îi sunt duşmani de moarte, ci oameni cu care poate vorbi, lucra.
Cunoscandu-l într-un context special, ca redactor al cărţii sale de memorii “Temniţa – destinul generaţiei noastre“, Cristian Preda afirmă că: “România pierde astăzi o figură de seamă a politicii sale din secolul 20.” Odată cu Ion Diaconescu, a dispărut unul dintre cei mai respectaţi oameni politici post decembrişti.
Ion Diaconescu s-a născut în 1917 şi a devenit membru al Partidului Naţional  Ţărănesc încă din anul 1936. A absolvit Facultatea de Electromecanică a Institutului Politehnic din Bucureşti şi a lucrat în Ministerul Economiei până în 1947. Nepot al lui Ion Mihalache, Diaconescu este arestat pe 1 decembrie 1947, fiind deţinut politic timp de 17 ani. După eliberarea din închisoare, a fost angajat ca inginer la Ascensorul Bucureşti, unde a lucrat până în 1980, când a ieşit la pensie. După Revoluţie, Ion Diaconescu participă la relansarea Partidului Naţional Ţărănesc, iar după moartea lui Corneliu Coposu devine preşedintele acestuia până în noiembrie 2000, când demisionează. În perioada 1996 – 2000, a fost preşedinte al Camerei Deputaţilor. Din noiembrie 2001, Ion Diaconescu era preşedinte de onoare al PNŢCD.

„E povestea minunată a unui bătrân cumsecade de 93 de ani”, cum îi place lui însuşi să se prezinte. Stéphane Hessel, fost ambasador, fost deportat, fost activist al „Franţei libere”, scriitor şi poet, s-a transformat într-un veritabil globe-trotter.
Astăzi, agenda sa seamănă cu cea a unui şef de stat. În primele două zile ale lunii septembrie se afla în Spania, la Madrid, apoi la Barcelona, pentru conferinţe legate de succesul fenomenal al pamfletului Indignaos!  Iar tinerii au umplut sălile până la refuz. Pe 11 septembrie, era în Slovenia, pentru comemorarea atentatelor de la World Trade Center. În Slovenia, Dvignite Se! se numără printre primele cinci bestselleruri ale anului. A doua zi, s-a îndreptat spre Scandinavia, pentru lansarea ediţiei suedeze (Säg Ifran!) a scrierii sale.
Până pe 30 septembrie, Hessel se va afla la New York, pentru a asista la depunerea cererii de aderarea la ONU a Palestinei  – cauză pe care Hessel o susţine – dar şi pentru a promova Time for Outrage. Indignaţi-vă! fusese deja tradusă de către săptămânalul britanic de stânga The Nation, în martie, înainte de a fi publicată în toată Anglia. Pentru versiunea americană, Stéphane Hessel a dorit să adauge câteva cuvinte despre guvernanţa mondială, un omagiu lui Benjamin Franklin şi unele explicaţii privind angajamentul său faţă de Palestina, care nu exclude ataşamentul pentru Israel, ceea ce poate părea, de cealaltă parte a Atlanticului, un lucru imposibil.
De la data apariţiei în Franţa, 20 octombrie 2010, ziua când Stéphane Hessel a împlinit 93 de ani, Indignaţi-vă! s-a vândut deja în 2,1 milioane exemplare în Hexagon şi peste un milion de exemplare în restul lumii. Iar ritmul vânzărilor rămâne constant. „Nu există ţară în care să fi înregistrat un eşec, iar motivele succesului diferă de la o ţară la alta”, remarcă Arabella Cruse, agentul care a intermediat vânzarea către ţările scandinave, dar şi către Olanda şi România. În plus, pe oriunde trece Stéphane Hessel, vânzările explodează după discursul său. „Dacă ar fi venit la Amsterdam, aş fi vândut 100 000 de exemplare”, afirmă editorul olandez. Datorită interesului stârnit de Indignaţi-vă!, şi alte scrieri ale lui Stéphane Hessel se vând ca pâinea caldă.
34 de versiuni pentru Indignaţi-vă! Puţine ţări au scăpat neatinse de „valul” Hessel. Totuşi, Rusia, India, ţările arabe nu au manifestat un mare interes. Cât despre Israel, traducerea s-a oprit la citatul: „E insuportabil ca evreii să poată săvâşi ei înşişi crime de război”. (sursa: Le monde; Traducere din limba franceza de Mihaela Stan )
Istoria textului începe cu puţin înainte de alegerile prezidenţiale din mai 2007. Atunci, candidatul Nicolas Sarkozy făcea o haltă pe platoul montan des Glières, loc cu mare încărcătură în memoria luptătorilor din al Doilea Război Mondial. Aici promite veteranilor Rezistenţei că, dacă va fi ales preşedinte, va reveni în fiecare an. Noul preşedinte se va întoarce în glorie anul următor, apoi din ce în ce mai discret. „Pelerinajul“ din 2008 a avut parte de o mediatizare deosebită şi a determinat ca în mai 2009, la iniţiativa Citoyens Résistants d’Hier et d’Aujourd’hui, să se organizeze o mare manifestaţie care să reamintească francezilor valorile republicane ale solidarităţii şi fraternităţii, ale convieţuirii şi justiţiei sociale, valori conţinute în programul Consiliului Naţional al Rezistenţei, redactat în 15 martie 1944. Atunci, în 2009, Stéphane Hessel a vorbit adunării, iar discursul său s-a constituit, mai târziu, în bomba amorsată numită Indignaţi-vă! (extras din Cuvânt înainte la volumul Indignaţi-vă! de Stephane Hessel – Nemira, 2011)

Iubitorii de carte vor avea parte pe data de 1 octombrie de “Noaptea Bibliotecilor“.
Evenimentul va avea loc intre orele 18.00-04.00 in centrele din Bucuresti si din tara, iar accesul publicului se va face gratuit.
Ideea acestei actiuni a pornit de la “un gand statistic“: “daca macar un sfert dintre cei care au calcat o data printr-o biblioteca in ultimii 10 ani ar reveni cel putin o data pe an intr-o sala de lectura, starea de spirit in bibliotecile Romaniei s-ar schimba seminificativ”.

Unul dintre titlurile reper din istoria cinematografiei, premiat cu Palme d’Or la Cannes în 1976 şi nominalizat la patru Oscaruri, „Taxi Driver” n-a rulat niciodată pe ecranele din România. Neoficial, a fost proiectat cu o copie piratată la Cinemateca din Bucureşti, în anii 70-80, şi a circulat pe casete VHS, ca mai toate filmele venite dinspre Vest. Această primă proiecţie pe peliculă a lui „Taxi Driver” în România e un omagiu adus nevoii de a vedea filmele pe ecran şi o scuză târzie pentru piratarea în masă din anii 80.
„Taxi Driver” a intrat într-un proces de prezervare încă de acum 20 de ani. În varianta restaurată de Sony Pictures a fost lansat la Festivalul de la Berlin, la începutul acestui an, în prezenţa lui Paul Schrader, scenaristul filmului. Restaurarea şi remasterizarea peliculei a început în 2010 şi a durat aproape jumătate de an.
Martin Scorsese şi directorul de imagine al filmului, Michael Chapman, au supravegheat îndeaproape procesul de scanare a negativului pe 35 de mm, la o rezoluţie de 4K (mărime standard în digital, tradusă în 4000 de pixeli), repararea porţiunilor zgâriate, recuperarea celor pierdute, corecţia de culoare. Pentru refacerea sunetului, s-au folosit banda magnetică originală cu replicile înregistrate şi muzica, precum şi casete audio cu întreaga coloană sonoră.
La 35 de ani de la premiera lui „Taxi Driver”, laureat cu Palme d’Or în 1976, Les Films de Cannes à Bucarest aduce filmul-cult al lui Martin Scorsese în România, în versiune restaurată, în cadrul unei proiecţii-eveniment la Cinema Studio.
În anii comunismului, filmul cu Robert De Niro a circulat, clandestin, pe casete VHS. Spectatorii care se prezintă în seara proiecţiei cu un „Taxi Driver” pe o astfel de casetă veche au intrare liberă.
Aflat la a doua ediţie, Les Films de Cannes à Bucarest va avea loc între 14 şi 20 octombrie la Cinema Studio şi Noul Cinematograf al Regizorului Român. În program – câteva dintre cele mai apreciate filme de la Cannes 2011, proiectate în premieră absolută, şi o selecţie de filme româneşti care au ajuns la prestigiosul festival în ultimii zece ani.
Celelalte filme din selecţie vor fi anunţate în zilele următoare. Programul Les Films de Cannes à Bucarest va fi disponibil, în luna octombrie, pe site-ul www.filmedefestival.ro.

Casa de producţie Family Film începe din 12 septembrie 2011, la Sighişoara, filmările pentru un nou lungmetraj, Ipu – Convicted to Live, în regia lui Bogdan Dreyer. Filmul este o coproducţie internaţională (România-Germania-Belgia-Italia), al cărui scenariu – semnat de Anusavan Salamanian şi Bogdan Dreyer – are la bază nuvela “Moartea lui Ipu”, de Titus Popovici.
Este o poveste emoţionantă despre natura umană, despre teamă şi curaj, despre relaţiile interumane în momente de criză. Acţiunea se desfăşoară într-un sat din Transilvania la sfârşitul celui de-Al Doilea Război Mondial, când un soldat german este găsit mort. Întrucât nimeni nu ştie cine este vinovatul, iar autorităţile nu au nici un indiciu în acest sens, elita satului încearcă să-l convingă pe Ipu să-şi asume el vina în schimbul unei recompense.
În rolul principal îl vom vedea pe Gérard Depardieu, marele actor francez nominalizat de-a lungul carierei de 15 ori la premiile Cesar, câştigător de 2 ori al premiului la secţiunea “Cel mai bun actor”, pentru rolurile din Cyrano de Bergerac şi The last metro, nominalizat la Oscar în 1990 pentru acelaşi rol din Cyrano de Bergerac şi câştigător al Globului de Aur pentru prestaţia din filmul Green Card. În alte roluri, tânărul actor Bogdan Iancu cunoscut publicului din comedia Ho, ho, ho, Harvey Keitel – celebru actor american pentru rolurile din Taxi driver, Thelma and Louise, Pulp Fiction, The piano sau Bad Lieutenant. Din distribuţie mai fac parte, printre alţii, Laura Morante, Hubert Damen, Adina Cartianu, Alexandru Bindea, Nicodim Ungureanu, Gheorghe Visu, Daniela Nane.
Filmările pentru această peliculă se vor desfăşura în limba engleză şi vor dura până la data de 25 octombrie 2011, regizorul Bogdan Dreyer alegând ca locaţie principală zona Sighisoarei tocmai pentru a reuşi să imprime scenelor ideea de necontaminare şi de veridicitate a perioadei în care are loc acţiunea filmului. “Cadrele vor fi puse în valoare de o imagine cinematografică în care vor lipsi în mod dorit artificiile de scenă”, e notat în comunicatul remis Cinemagia.

“Alo, fabrica de biciclete Tohan?… Vă rog cu Maricica de la focoase!”
Un tren cu armament e jefuit ziua-n amiaza mare, în timp ce mecanicul de locomotivă vinde motorină iar poliţiştii se uită la televizorul din dotare. S-au prins de furt abia a doua zi, altfel au exersat la fiecare oprire camera de luat vederi, de parcă menirea lor era să facă un documentar pentru retardaţi despre rugină, caniculă şi scurgere a timpului, filmând vagoanele inerte şi sigiliile virgine. Misterul rămâne: ce au văzut poliţiştii la televizorul din dotare din vagonul special amenajat pentru confortul vigilenţei lor. Ce i-a captivat într-atât?… Nu putea fi decât fascinanta Românie care trăieşte din penibil în penibil, din jenant în mai jenant: bacalaureat la jumătate, titularizări pentru repetenţi, NUP-uri pentru politicieni veroşi, behăielile oierului latifundiar, zicerile parlamentarului cu compas, echer şi tomberon, lupta pentru copil dintre caraghiosul pervers şi inocenţa iubirii până la ultimul ban. Sau poate deznodământul divorţului unui macho cu o nimfo, ori discursul intelectualilor cu suta lipită pe frunte interpretând prompt indignarea că preşedintele nu i-a dat şi-un cap în gură Regelui… România umple televizorul, încât n-o mai auzi şi n-o mai vezi decât pe ea, în toată mizeria şi durerea degradării sale. (continuare pe www.noriimei,ro)

Festivalul Folk You! Florian Pitis va avea loc pe plaja de la Vama Veche, în perioada 21 – 24 iulie. Pe lângă nume consacrate ale folkului romanesc, din distribuţia festivalului fac parte şi invitaţi speciali care reprezintă hardcore-ul moldovenesc, rock-ul, pop-rock-ul sau hip-hop-ul. Intrarea fiind liberă.
încă din 2005, Folk You! a fost un succes, oameni din toată ţara şi din afară au venit pe plaja transformată în sală de spectacol, au cântat şi au petrecut cu artiştii până în zori de zi.
“La Vama Veche, Florian Pittiş a declarat deschisă, prin Folk You!, ‘mişcarea de rezistenţă împotriva prostiei revărsate‘. Micuţul ‘dig’ ridicat în 2005 împotriva falsului şi kitsch-ului a devenit acum baraj” precizeaza organizatorii. Folkul a rămas în continuare port-drapelul mişcării, dar scena s-a lărgit, s-a extins, pentru toate genurile şi speciile muzicale care au ceva original de spus.

Antonescu ne pare un erou pentru că îl comparăm cu toate secăturile politice pe care le-am avut de atunci. – Neagu Djuvara

„Toată viaţa mea n-am putut să scuip, nici să înjur, nici să divorţez. Şi-acum vine Boc şi-mi taie pensia ?!“ – au fost cuvintele unui bătrân ofiţer român indignat. Sentimentul datoriei, respectarea ordinelor îi face pe angajaţii din structurile militarizate să aibă un comportament modificat şi în viaţa civilă, cea la vedere. Poate că aşa se explică reacţia unora, precum Andrei Pleşu sau a altor intelectuali în serviciul puterii care au scăldat-o sau au tăcut la afirmaţiile aiuritoare ale preşedintelui Băsescu referitoare la regele Mihai şi mareşalul Antonescu.
Pentru unii nu pare a fi doar expresia unei promiscuităţi morale, a unei curvăsării intelectuale, ci pur şi simplu disciplină asumată până la capăt. Pentru Tismăneanu – istoricul, cel care şi-a renegat tatăl doar pentru că Băsescu avea de bifat condamnarea comunismului, reacţia a fost predictibilă, însă pentru Tismăneanu – evreul, ca şi pentru alţi intelectuali ghedesişti care şi-au construit cariera şi bunăstarea mai degrabă pe apartenenţa la aceeaşi etnie, tăcerea e stranie. Şi în cazul lor, gradul să fi bătut memoria sângelui? Amintirea Holocaustului să fi încetat să-i mai tulbure pentru că prezentul cazon e mai profitabil? Nu putem să ne prefacem că pogromul de la Iaşi ori masacrul de la Odessa nu au existat. Dacă pe noi, românii, încă ne doare, ei de ce tac, de ce sunt evazivi într-un caz în care ar trebui să nu aibă nici o ezitare?… Doar Radu F. Alexandru a fost limpede, numai că reproşul său pare să fi fost unul calculat, legat de încercările de a deveni şeful comunităţii evreieşti din România, prin gestul său adăugând o pagină ce va cântări greu la viitorul dosar de candidat. (continuarea pe www.noriimei.ro)