smartfm

Mari actori ai teatrului romanesc se intalnesc pe scena Teatrului Metropolis



Mari actori ai teatrului romanesc se intalnesc, sambata 4 iunie, la orele 19.00, pe scena Teatrului Metropolis, in spectacolul Sfarsit de partida.
Un spectacol in care limbajul beckettian ordoneaza aceasta lume haotica, ii confera forme si proporttii, instaureaza profunzime si mai ales, il defineste pe om, singurul caruia ii permite sa-si gaseasca un loc si un inteles in acest univers a priori, golit de sens.
Eroii lui Beckett descopera cu stupoare ca in ciuda increderii pe care au avut-o in cuvant, acesta se lasa greu dezbracat…obiectele si fenomenele isi refuza numirea. Cele patru personaje ale lui Beckett sufera de pedepse inventate care le subliniaza incapacitatea de a sesiza resorturile intime ale universului in care traiesc: cecitate,  amnezie, amputare  lipsa de forta, paralizie,  abrutizare; iar locurile in care unele personaje sunt obligate sa-si duca existenta,  amintesc de starile de penitenta premergatoare actului de purificare:  ingropati in nisip, intr-un scaun sau chiar in propriile picioare.
Adevarul despre acest sfarsit de partida :
Nimeni nu spune,  dar este o piesa despre moarte sau mai exact o piesa unde moartea vorbeste despre ea insasi prin intermediul personajelor. Cu adevarat este o descompunere lenta a fiintelor pentru ca nimic nu se poate intampla si pentru ca moartea insasi este un eveniment.

Fii primul care comenteaza

smartfm

S-au ales castigatorii Festivalului International de la Cannes!



Editia de anul acesta a Festivalului International de la Cannes s-a incheiat iar marii castigatori au fost anuntati aseara. Trofeul Palm d’Or a fost castigat de „The Tree of Life”, regizata de Terrence Malick.
Intre 14 si 22 mai a avut loc a 64-a editie a prestigiosului Festival International de Film de la Cannes. Crema actorilor a fost prezenta pe Coasta de Azur, pe covorul rosu la premiere, la petreceri si la evenimente conexe.
Cel mai asteptat premiu al festivalului, Palm d’Or a fost acordat echipei care a produs pelicula “The Tree of Life”, regizata de Terrence Malick. Filmul ii are in distributie pe Brad Pitt si pe Sean Penn, trateaza atat tema sfarsitului lumii, dar si cea a paternitatii.
Regizorul nu a fost prezent sa isi ridice premiul insa trofeul a fost inmanat de Jane Fonda unor reprezentanti ai acestuia.
Presedintele juriului a fost celebrul Robert De Niro, care a stalcit limba franceza intr-un discurs, spre amuzamentul publicului:  “Ma champignon du jury… mes compagnons du jury” (ciuperca mea din juriu… colegii mei din juriu).

Fii primul care comenteaza

smartfm

Maia Morgenstern a primit o stea pe Walk of Fame- ul romanesc



Dupa Florin Piersic, Victor Rebengiuc, Radu Beligan si Amza Pellea (postum), actrita Maia Morgenstern a primit o stea, duminica, pe Walk of Fame-ul romanesc din Piata Timpului din Capitala. Ziua in cara Maia Morgenstern a primit aceasta distinctie a coincis cu cea de-a 49-a aniversare a actritei.
Maia Morgenstern, cu bratul plin cu orhidee, a spus ca distinctia pe care a primit-o duminica o reponsabilizeaza si o emotioneaza. ,,Este un moment de mare emotie, este momentul unui bilant. Azi implinesc 49 de ani. Este ziua mea si poate (primirea stelei – n.r.) este unul dintre cele mai frumoase cadouri pe care viata mi-l poate oferi. Stiu care sunt predecesorii mei pe aceasta alee “, a spus actrita.
Maia Morgenstern s-a născut pe 1 mai 1962 în Bucureşti, a studiat la Academia de Teatru şi Film, urcând apoi pe scena Teatrul Tineretului din Piatra Neamţ, Teatrul Evreiesc de Stat din Bucureşti, după care s-a alăturat Teatrului Naţional „Ion Luca Caragiale”. Printre rolurile sale notabile se numără Lola Lola, din “Îngerul albastru” sau Feciora Maria în “Patimile lui Hristos”, în regia lui Mel Gibson.

Fii primul care comenteaza

smartfm

Piesa Unde-i revolverul? a câştigat la UNITER



TVR, prin piesa Unde-i revolverul?, de Görgey Gábor, a obţinut premiul pentru cel mai bun spectacol de teatru TV la Gala Uniunii Teatrale din România (UNITER), gală transmisă luni seara în direct de TVR 1 şi TVR HD. TVR Cultural a programat spectacolul Unde-i revolverul?, pentru astăzi, marţi, 19 aprilie, de la ora 22.30.
Produsă pe platourile TVR în seria nouă de teatru TV , piesa Unde-i revolverul?  este regizată de Mircea Cornişteanu, în traducerea lui Zeno Fodor, pe muzica lui Nicu Alifantis. Distribuţia îi reuneşte pe Horaţiu Mălăele, Valer Dela Keza, Sorin Leoveanu, Angel Rababoc. Unde-i revolverul?  este o comedie amară despre beţia puterii, despre teamă, laşitate şi curaj. Premiul a fost înmânat de către actriţa Virginia Mirea.
„Teatrul TV a fost una dintre formele prin care Televiziunea Română era unică în peisajul media românesc. De-a lungul timpului, regizori importanţi, precum Liviu Ciulei, Lucian Pintilie, Cornel Todea, Petre Sava Băleanu montau spectacole de anvergură la TVR. Mi s-a părut normal să reluăm această tradiţie şi am reînceput să montăm pur şi simplu producţii proprii în platourile TVR, nu doar să preluăm spectacole din sălile de teatru”, a declarat Ruxandra Ţuchel, producătorul seriei de teatru TV la TVR.
Nominalizate la categoria cel mai bun spectacol de teatru TV au fost trei piese ale TVR: Întoarcerea la matcă de George Astaloş, în regia Ion Gostin, O întâmplare cu haz, de Carlo Goldoni, regia Constantin Dicu, Unde-i revolverul?, de Görgey Gábor, regia Mircea Cornişteanu.
Anul acesta, la Gala UNITER, cel mai premiat a fost spectacolul “Strigăte şi şoapte”, montat de Andrei Şerban la Teatrul Maghiar de Stat din Cluj, care şi-a adjudecat premiile pentru cel mai bun regizor, cel mai bun spectacol şi cel mai bun actor în rol principal, Zsolt Bogdán.
Premiul pentru cea mai bună actriţă în rol principal a fost câştigat de Ofelia Popii. Tamara Buciuceanu-Botez a primit Trofeul UNITER, drept premiu de excelenţă acordat de Senatul Uniunii, iar premii pentru întreaga activitate au primit actorul Ilie Gheorghe, actriţa Coca Bloos, regizorul Tudor Mărăscu, scenografa Gabriela Nazarie şi criticul Ion Cazaban.

Fii primul care comenteaza

smartfm

Tamara Buciuceanu va primi premiul de excelenta la Gala UNITER



Anul acesta, premiul de excelenta la Gala UNITER va fi decernat actritei Tamara Buciuceanu. Premii pentru intreaga activitate vor primi actorii Coca Bloos si Ilie Gheorghe, regizorul Tudor Marascu, scenografa Gabriela Nazarie si criticul Ion Cazaban. Senatul Uniunii Teatrale din Romania a hotarat ca cea de-a XIX-a editie a Galei Premiilor UNITER sa se desfasoare la 18 aprilie.
Gabriel Bassarabescu se va invrednici de Premiul special pentru muzica de teatru; Aneta Forna Christu – Premiul special pentru teatru de papusi, iar Andras Lorant – Premiul special pentru coregrafie.
S-au acordat Premii speciale pentru proiecte inedite si realizari remarcabile: Teatru3 (Teatru La Cub) – Teatrul National “Vasile Alecsandri” din Iasi si Muzeul Teatrului de Papusi si Animatie din Romania -  Asociatia Culturala GAG din Craiova.
Printre nominalizati sunt actorii Horatiu Malaele, Maia Morgenstern si Marius Manole precum si regizorii Alexandru Dabija si Andrei Serban.
Astfel, pentru cel mai bun actor in rol principal au fost nominalizati: Zsolt Bogdan, pentru rolul Bergman din spectacolul “Strigate si şoapte”; Marius Manole, pentru rolul Lopahin Ermolai Alexeevici din spectacolul “Livada de visini”; Horatiu Malaele, pentru rolul Francois din spectacolul “Dineu cu prosti”
La categoria cea mai buna actrita in rol principal au fost nominalizate: Petronela Grigorescu, pentru rolul Veta din spectacolul “O noapte furtunoasa”; Maia Morgenstern pentru rolul Ranevskaia Liubov Andreevna din spectacolul “Livada de visini”; Ofelia Popii, pentru rolurile din spectacolul “Felii”.

Fii primul care comenteaza

smartfm

Gala UNITER



Gala premiilor Uniunii Teatrale din Romania (UNITER), ce va avea loc in studioul TVR din Capitala, va fi transmisa in direct pe 18 aprilie, de la ora 21.00, pe TVR 1, Radio Romania Cultural, dar si online, informeaza televiziunea publica.
Conform statutului Uniunii Teatrale din Romania, senatul UNITER acorda in cadrul galei premiul de excelenta, premiile pentru intreaga activitate si premiile speciale.
Pe baza propunerilor primite din partea teatrelor si a propunerilor membrilor senatului UNITER, in sedinta din data 28 februarie, senatul a acordat urmatoarele trofee: premiul de excelenta – Tamara Buciuceanu; premiul pentru intreaga activitate – actorul Ilie Gheorghe, actrita Coca Bloos, regizorul Tudor Marascu, scenografa Gabriela Nazarie, criticul Ion Cazaban; premiu special pentru muzica de teatru – Gabriel Bassarabescu; premiul special pentru teatru de papusi – Aneta Forna Christu, premiul special pentru coregrafie - Andras Lorant, premii speciale pentru proiecte inedite si realizari remarcabile – “Teatru3 (Teatru La Cub)” (Teatrul National “Vasile Alecsandri” Iasi) si Muzeul Teatrului de Papusi si Animatie din Romania, Asociatia Culturala GAG, Craiova.
Pentru editia a XIX-a a galei premiilor UNITER, senatul Uniunii a hotarat ca juriul de nominalizari sa fie alcatuit de catre Biroul Sectiei Romane a Asociatiei Internationale a Criticilor de Teatru. In consecinta, juriul a fost compus din criticii de teatru Andreea Dumitru, Doina Modola si Ludmila Patlanjoglu.

Fii primul care comenteaza

smartfm

Primavara asta, biletul tau la Metropolis joaca dublu rol!



Teatrul Metropolis continua stagiunea rasplatindu-si spectatorii cu doua locuri la pret de unul.
Cumpara un bilet la spectacolul Cum m-am lasat, de miercuri 30 martie, de la ora 19.00 si vei primi al doilea loc gratis !
Cum m-am lasat…dupa un roman de Hannes Stein este: “Un spectacol in care intalnim pe scena doi artisti diferiti, Anca Sigartau si 1-Q Sapro, dar cu un mesaj comun, dovedindu-ne ca oricat de diferiti am fi si indiferent de modalitatea de exprimare, ARTA este un alt strigat, este o dorinta de a zgudui societatea din nepasarea cu care ne otraveste viata.” (Bogdan Muntean)

Fii primul care comenteaza

smartfm

Elizabeth Taylor a incetat din viata



Elizabeth Taylor a încetat din viaţă, la vârsta de 79 de ani, a anunţat purtătorul său de cuvânt, citat de postul de televiziune CNN. Castigatoare a doua premii Oscar, pentru pelicula “Butterfield 8” in 1960 si “Cine se teme de Virginia Woolf?” in 1966, actrita a suferit o serie de probleme de sanatate in ultimii ani.
Liz Taylor fusese internata in urma cu o luna intr-un spital in urma unor probleme cardiace si se afla de cinci ani intr-un scaun cu rotile, din cauza durerilor de spate, si din 2004 suferea de probleme cu inima, o afectiune care a obligat-o sa petreaca mult timp prin spitale. In plus, actrita a avut nevoie de trei operatii la sold, a avut o tumoare pe creier, cancer de piele si pneumonie.
Liz Taylor a devenit celebra pentru talentul sau si frumusetea sa, insa si pentru cele 8 mariaje, doua dintre acestea cu Richard Burton.  Fiul sau, Michael Wilding, a precizat intr-un comunicat: “Vom fi mereu inspirati de contributia sa la aceasta lume”.

Liz Taylor avea si un talent deosebit pentru a emite fraze memorabile. “Sunt o nevasta foarte dedicata. Si ar trebui sa fiu dedicata – avand in vedere ca am fost casatorita de atatea ori” – este un exemplu de replica autoironica ce va ramane in memoria tuturor.
“A murit inconjurata de copiii ei: Michael Wilding, Christopher Wilding, Liza Todd si Maria Burton”, a precizat purtatorul de cuvant al vedetei. In acelasi comunicat de presa, Michael Wilding, in varsta de 58 de ani, i-a adus un ultim omagiu mamei sale:
“Mama mea era o femeie extraordinara care si-a trait pe deplin viata, cu mare pasiune, umor si dragoste. Desi pierderea ei este devastatoare pentru noi, cei care am iubit-o atat de mult, vom fi intotdeauna inspirati de contributia ei indelungata la lumea noastra. Opera ei remarcabila in cinematografie, succesul ei continuu in afaceri, si curajoasa si neobosita implicare in lupta impotriva HIV/AIDS, toate acestea ne fac incredibil de mandri pentru tot ceea ce a realizat. Stim, pur si simplu, ca lumea este un loc mai bun pentru ca mama a trait in ea. Mostenirea ei nu se va stinge, spiritul ei va fi mereu cu noi, si dragostea ei va trai vesnic in inimile noastre”.

Pe langa cei patru copii, Liz Taylor mai are zece nepoti si patru stranepoti. Familia va organiza o inmormantare discreta la sfarsitul acestei saptamani. In loc de flori, familia roaga pe cei doritori sa faca donatii Fundatiei Elizabeth Taylor AIDS.

Fii primul care comenteaza

smartfm

Ion Besoiu va primi premiul Gopo pentru întreaga carieră



Unul dintre cei mai apreciaţi actori români ai ultimelor decenii, Ion Besoiu, va fi recompensat cu Premiul Gopo pentru Întreaga Carieră în cadrul celei de-a cincea ediţii a Galei Premiilor Gopo, programate pe 28 martie la Bucureşti. Unul dintre cele mai importante trofee din palmaresul Premiilor, acesta a fost acordat la ediţiile precedente altor trei actori emblematici pentru filmul românesc: Draga Olteanu-Matei, Marin Moraru şi Jean Constantin.
Născut pe 11 martie 1931 la Sibiu, Ion Besoiu a absolvit cursurile Academiei de Teatru şi Muzică din oraşul natal. Are o carieră impresionantă, ce se desfăşoară pe parcursul a peste 50 de ani, perioadă în care a încântat publicul cu roluri memorabile în peste 100 de producţii cinematografice şi TV precum şi în piese de teatru.
Printre titlurile care l-au propulsat pe Ion Besoiu în rândul celor mai talentaţi şi iubiţi actori români ai generaţiei sale se numără Furtuna (r. Andrei Blaier, Sinişa Ivetici); Neamul Şoimăreştilor (r. Mircea Drăgan); Haiducii (r. Dinu Cocea); Răscoala (r. Mircea Mureşan), recompensat la Cannes în 1966 cu Premiul pentru Debut; Mihai Viteazul (r. Sergiu Nicolaescu); Ciprian Porumbescu (r. Gheorghe Vitanidis), sau celebra serie Toate pânzele sus (r. Mircea Mureşan), în care are ca parteneri actori precum Ilarion Ciobanu şi Jean Constantin.
Cariera lui Ion Besoiu în film
cuprinde colaborări cu regizori importanţi, precum Mircea Mureşan, Mircea Drăgan, Sergiu Nicolaescu, Mircea Daneliuc sau Gheorghe Vitanidis. Talentul şi devotamentul marelui actor au fost răsplătite de-a lungul timpului cu un Premiu de Excelenţă al Cinematografiei Române (2002), precum şi cu Premiul UNITER pentru întreaga activitate. De asemenea, în 2001, Ion Besoiu a fost declarat cetăţean de onoare al oraşului Sibiu.
Printre cele mai recente producţii în care Ion Besoiu poate fi văzut se numără debutul regizoral al lui Fanny Ardant, Cenuşă şi sânge, în care joacă alături de Olga Tudorache, dar şi controversata peliculă a lui Bobby Păunescu, Francesca.
De asemenea, spectatorii români se îl vor putea revedea pe actor în mult aşteptatul film regizat de Cătălin Mitulescu,  Loverboy, aflat, în prezent, în post-producţie.
Cea de-a cincea ediţie a Galei Premiilor Gopo va avea loc pe 28 martie 2011.

Fii primul care comenteaza

smartfm

Pe 8 martie, certificatul de căsătorie îţi face intrarea la „Bună! Ce faci?”



Pe 8 martie, echipa filmului „Bună! Ce faci?” le face un cadou tuturor doamnelor care doresc să-şi petreacă Ziua Femeii la cinema, savurând o comedie romantică. Spectatoarele care se prezintă la Cinema Patria din Bucureşti, la proiecţia de la ora 20.00, cu certificatul de căsătorie în mână, primesc bilet la preţ redus, de 8 lei.
Pelicula a avut premiera de gală joi, 3 martie, la Cinema Patria, în prezenţa a aproape 1000 de spectatori care au aplaudat minute în şir la final. De astăzi, „Bună! Ce faci?” intră în cinematografele din toată ţara.
Filmul lui Alexandru Maftei, o poveste despre dragoste, căsnicie şi rutină, este alegerea perfectă pentru seara de 8 martie.
Amuzantă şi plină de tandreţe, comedia romantică are ca protagonişti doi soți – el pianist, ea patroană a unei curăţătorii de lux - care, după 20 de ani de căsnicie, nu mai simt nici o atracţie unul faţă de celălalt. Fiecare îşi caută iubirea în altă parte şi, după câteva nopţi de chat, amândoi sunt convinşi că şi-au găsit perechea. Nici unul nu bănuieşte însă că partenerul de care s-a îndrăgostit pe Internet nu e deloc un necunoscut.
Martor la schimbările din viaţa celor doi este fiul lor, Vladimir, un adolescent deosebit de libertin în propriile relaţii sexuale, dar mai mult decât intrigat să descopere că şi părinţii lui au dorinţe.

Fii primul care comenteaza