Sunt puţini spectatorii de azi care ştiu cărui mare regizor român i se datorează înfiinţarea Teatrului Mic din Bucureşti (în 1964) precum şi un număr impresionant de spectacole memorabile, intrate definitiv în istoria spectacologiei româneşti, ca, de exemplu spectacolele de la Mic Doi pe un balansoar  de William Gibson (cu Leopoldina Bălănuţă şi Victor Rebengiuc), Richard al II-lea de Shakespeare, Tango de Slawomir Mrozek,  dramatizarea după Baltagul de Sadoveanu (cu Olga Tudorache în rolul Victoriei Lipan) sau Regele Lear de la Teatrul Naţional Bucureşi, Woyzeck de Buchner de la Piatra Neamţ, Vicarul de Rolf Hochhuth de la  Teatrul Bulandra…
Duminică, 13 iunie 2010, la ora 11.00 la Sala Amfiteatru a Teatrului Naţional autorul acestor spectacole,  regizorul român Radu Penciulescu, una din marile personalităţi ale teatrului românesc va povesti cum arată lungul şi fascinantul DRUM AL TEXTULUI SPRE SCENĂ.
Conferinţa va cuprinde amintiri ale celui care se consideră „un regizor-pedagog foarte bătrân” ca vârstă şi ca experienţă, dar, după cum îl ştim, foarte tânăr în spirit.
La cei 80 de ani ai săi, Radu Penciulescu se consideră liber să povestească ceea ce doreşte, fără să-şi asume nicio responsabilitate faţă de cei pe care, într-un fel sau altul, i-ar putea pune în dificultate.
Radu Penciulescu a absolvit Institutul de Artă Teatrală şi Cinematografică în 1956, unde a fost coleg cu Lucian Pintilie, Sanda Manu, Mihai Dimiu, Valeriu Moisescu. A montat spectacole de referinţă, precum Doi pe un balansoar (cu Leopoldina Bălănuţă şi Victor Rebengiuc), Richard II, Tango, o dramatizare după Baltagul, Dansul sergentului Musgrave, Regele Lear la Teatrul Naţional Bucureşi, Woyzeck la Piatra Neamţ, Vicarul la Bulandra. A fost atras de teatrul de idei, de teatrul-documentar, fiind considerat unul dintre regizorii cei mai cerebrali ai generaţiei sale. În 1973 a plecat din ţară, stabilindu-se în Suedia, unde a ocupat postul de profesor la secţia de regie a Şcolii Superioare de Teatru din Malmö până la pensionare.
O altă excepţie a constituit-o şi cea mai nouă montare a sa, tot la Teatrul Naţional din Bucureşti, “Legenda Marelui Inchizitor” după Feodor Dostoievski, cu Victor Rebengiuc, a cărui premieră a avut loc în decembrie 2009.

Duminică 6 iunie 2010, de la ora 11.00, la Sala Atelier în cadrul programului Conferintele Teatrului National domnul Vintilă Mihăilescu prezinta conferinta cu tema “La început a fost cultura?“
Dezvoltarea societăţii nu este altceva decât dezvoltarea ideilor sale – afirma Mihail Kogălniceanu la 1845. Societatea este „un fapt care se petrece în minte; existenţa sa este o idee” – afirma la rândul său profesorul Eugeniu Speranţia peste aproape un secol. De la Iorga şi Pârvan la Blaga sau Cioran, aproape toţi gânditorii români împărtăşesc această primaritate a Culturii, a originii in mente a socialului – fie că aceasta este numită idee, arhetip, stil cultural, structură psihică sau mentalitate. Convingerea alternativă, formulată de Goethe, de pildă, că la început a fost acţiunea,  fapta şi nu cuvântul, nu pare să fi atras pe mulţi dintre compatrioţii noştri. Este ceea ce antropologul britanic Edmund Leach descrie ca lupta paradigmatică dintre „raţionalismul metodologic” şi „empirismul metodologic”, care a traversat istoria gândirii sociale europene dar care la noi pare să fi dat câştig de cauză încă de la început raţionalismului. De unde ni se trage această preferinţă exclusivistă şi care sunt implicaţiile ei în trecut şi în prezent? Ce rol a jucat intelectualitatea română de ieri şi de azi în impunerea acestei viziuni? Iată principalele întrebări la care va încerca să răspundă conferinţa de faţă.   (Vintilă Mihăilescu)
Licenţiat şi doctor în psihologie al Universităţii din Bucureşti, Vintilă Mihăilescu a fondat în 1990 Societatea de Antropologie Culturală din România, a fost  profesor invitat la numeroase universităţi din Europa şi este în prezent profesor de antropologie şi şeful catedrei de sociologie de la Scoala Naţională de Studii Politice şi Administrative. Colaborator permanent al Dilemei Vechi, Vintilă Mihăilescu a fost între 2005 şi 2010 directorul general al Muzeului Ţăranului Român. Specializat în comunităţi rurale, a publicat în 1999 la editura Paideia Fascinaţia diferenţei, în care rezumă şi comentează douăzeci de ani de teren în nordul Gorjului. Au urmat Socio-hai-hui. O altă sociologie a tranziţiei,  Paideia, 2000, Vecini şi Vecinătăţi în Transilvania,  Paideia, 2002, Socio-hai-hui prin arhipelagul România, Polirom, 2006, Antropologie. Cinci introduceri, Polirom, 2007 şi Cotidianul văzut de aproape. Etnografii urbane, Polirom, 2010. A editat de asemenea volume de specialitate în Belgia, Franţa, Canada şi Germania, o selecţie din articolele sale publicate în Dilema Veche fiind publicată şi în Serbia. În ultima vreme, interesele sale de cercetare se îndreaptă spre teoria şi istoria disciplinei, pe de o parte, şi spre antropologia urbană, pe de altă parte.

Duminică 9 mai 2010, de la ora 11.00, la Sala Atelier în cadrul programului Conferintele Teatrului National, Doamna Aurora Liiceanu prezintă conferinta cu tema Cadâna între social şi biologic.
Cercetător principal la Institutul de Psihologie al Academiei Române, autoare a unor cărţi de succes precum Rendez-vous cu lumea, Prin perdea, Patru femei. Patru poveşti, (ultima cu o contribuţie a Antoanetei Taneva-Nandriş), Aurora Liiceanu va susţine o conferinţă despre: Cine-i Anima şi cine-i Animus sau cine-i femeie şi cine-i bărbat şi ce soartă îşi asumă ei în social şi biologic? Întrebări care îl fac pe psiholog să se confrunte adesea cu dileme. Şi, de fapt, nu numai pe psiholog, ci şi pe “omul de pe stradă”. Ce preferinţe au ei? Cum se definesc ei în lume? Ce meserie îşi aleg? Ce credinţe au? Cum se împerechează şi ce aleg ei – fidelitatea sau libertatea – în relaţii în care dependenţa şi autonomia foşnesc? Dar ce se întâmplă cu copiii? Toate acestea ne fac să gândim diferenţa între femei şi bărbaţi, este de părere Aurora Liiceanu.