smartfm

Adele va fi operată. Artista şi-a anulat toate concertele şi apariţiile la evenimente.



Cântăreaţa britanică Adele va suporta o intervenţie chirurgicală la nivelul laringelui şi a fost nevoită să îşi anuleze toate concertele şi apariţiile la evenimentele programate în ultima parte a acestui an.
Anunţul a fost făcut, vineri, de reprezentanţii casei de discuri Columbia Records, cu care artista britanică se află sub contract.
“Va suporta o intervenţie chirurgicală care să o ajute să se vindece de problemele pe care le are la nivelul gâtului, iar medicii se aşteaptă ca însănătoşirea ei să fie completă. Ca urmare, medicii i-au recomandat să îşi odihnească vocea şi să aştepte să se vindece complet”, înainte de a-şi relua obligaţiile profesionale, se afirmă în comunicatul emis de casa Columbia Records.
La începutul acestei luni, artista britanică a fost nevoită să îşi anuleze pentru a doua oară în acest an, din cauza unei hemoragii la nivelul laringelui, cele 10 concerte pe care le avea programate în Statele Unite, în cadrul turneului de promovare a albumului ei intitulat “21″.
21” este cel mai bine vândut album al anului în Statele Unite.

Adele a fost obligată să amâne alte câteva concerte din Statele Unite ale Americii la începutul acestui an, tot din cauza unor probleme medicale la nivelul corzilor vocale, însă a reuşit să ducă la bun sfârşit un turneu în Marea Britanie, în această vară.
Pe 11 octombrie, artista britanică a primit patru nominalizări la gala American Music Awards, care va avea loc pe 20 noiembrie la Nokia Theatre din Los Angeles.

Fii primul care comenteaza

smartfm

200 de pasionați ai sportului în aer liber au alergat pentru persoanele cu autism



Asociația Națională pentru Copii și Adulți cu Autism din România (ANCAAR) și Houston NPA au organizat în weekendul trecut “Maratonul” Autismului în Parcul Izvor, eveniment dedicat pasionaților sportului în aer liber.  Organizatorii au dorit să atragă atenția opiniei publice asupra problemelor cu care se confruntă tinerii și adulții cu autism, să tragă astfel un semnal de alarmă la complicațiile și greutățile întâmpinate de autiști, viața lor fiind un maraton continuu, o cursă lungă cu obstacole, la care societatea civilă nu poate fi indiferentă.
“Maratonul” Autismului face parte din campania naționalăOmul din spatele autismului” inițiată de ANCAAR și Houston NPA și se desfășoară în perioada august-decembrie 2011, având ca scop principal informarea opiniei publice cu privire la Tulburările din Spectrul Autist, în cazul adolescenților și adulților, dar și strângerea de fonduri necesare pentru construirea unei Case Familiale în Soveja, județul Vrancea, un centru rezidențial și de lucru dedicat adolescenților și adulților cu autism.
Următorul eveniment al campaniei este Conferința Națională “Omul din spatele autismului” care se va desfășura între 1-2 octombrie 2011 la Focșani. Evenimentul are ca scop dezbaterea aspectelor legate de traseul persoanelor cu autism în sistem, îmbunătățirea diagnosticării precoce, clarificarea rolului pe care îl au cadrele medicale și familia si informarea opiniei publice asupra Tulburărilor din Spectrul Autist (TSA) îndeosebi la adolescenți și adulti. La eveniment sunt asteptați aprox. 300 de participanți  din toată țara.

Fii primul care comenteaza

smartfm

1 Aprilie – Ziua Internationala a Constientizarii Autismului



Teatrul National de OperetaIon Dacian” va participa anul acesta in data de 1 si 2 aprilie la campania internationala „Light It Up Blue” organizata de Autism Romania, membra a Organizatiei Internationale Autism Europe si a organizatiei Autism Speaks din Statele Unite, care consta in luminarea in albastru a unor cladiri de reper din intreaga lume pentru a atrage atentia asupra problemei autismului la nivel mondial.
Teatrul National de Opereta sprijina in fiecare an initiativele dedicate sustinerii persoanelor aflate in dificultate si contribuie, prin evenimente organizate special pentru aceste persoane sau prin facilitarea accesului la spectacolele desfasurate in cadrul teatrului, la imbunatatirea calitatii vietii acestora si la indeplinirea responsabilitatii morale de a aduce arta in slujba comunitatii.
Teatrul National de Opereta se alatura astfel celor peste 200 de locatii deja confirmate din intreaga lume, care vor fi luminate in albastru in 1 si 2 aprilie, printre care: Empire State Building si Rockefeller Center din New York, SUA, CN Tower – Toronto, Canada, Spinnaker Tower – Portsmouth, Marea Britanie; Primaria si National Concert Hall – Dublin, Irlanda; Primaria Nicosia – Cipru; Willis Tower -  Chicago, SUA, Bell Tower – Perth Western, Australia, dar si altor cladiri care vor participa la campania „Light It Up Blue”.

Fii primul care comenteaza

smartfm

Cele mai importante descoperiri stiintifice din 2010



A mai trecut un an din viata noastra – a omenirii – si e timpul sa facem bilantul: ce ne-a adus 2010? In domeniul stiintei, a fost, neindoielnic, un an maret: cateva dintre cele mai bine inradacinate conceptii ale noastre despre materia vie si legile Universului s-au clatinat sub socul unora dintre descoperirile acestui an.
Una din cele 10 importante descoperiri ar fi aceea ca exista universuri multiple, paralele, continute unele in altele. Deasemeni, primul genom sintetic – anul acesta am facut un salt urias: a fost creata prima celula cu genom sintetic.
Pana acum, masinariile construite de om se miscau dupa legile binecunoscute si usor de inteles ale fizicii clasice. Acum, insa, e timpul sa trecem la un nou nivel: si iata, cercetatorii americani de la Universitatea Californiei, din Santa Barbara, SUA, au construit un dispozitiv (foarte mic) care functioneaza intr-un mod ce poate fi explicat doar prin complicatele legi ale mecanicii cuantice, cea care guverneaza miscarea particulelor infinitezimale – atomi si particule subatomice. Este pentru prima data cand “comportamentul cuantic” a putut fi observat la dispozitive (mari, comparativ cu dimensiunile atomice) care, in mod normal, ar functiona dupa legile mecanicii clasice. (www.descopera.ro)

Fii primul care comenteaza

smartfm

Via Sport pe Kiseleff



De vineri seara până duminica după-amiaza Kiseleff-ul se închide, iar bucureştenii sunt invitaţi să ia parte la activităţi sportive în aer liber precum: tenis de masă, tenis de picior, badminton, baschet, fusbal şi să folosească pistele pentru biciclişti. Pentru prima dată în capitală o arteră centrală din inima oraşului spune NU traficului transformându-se în cea mai mare arenă neconvenţională de sport.
Ideea proiectului pleacă de la un studiu efectuat de 360 insights în care se precizează că în această vară 3 din 10 bucureşteni vor renunţa la concediu.
Cu toţii ne dorim ca vara să ne bucurăm de vremea frumoasă cât mai mult timp. Aşadar, de ce să ne izolăm într-un spaţiu amenajat de regulă la interior pentru activităţi favorite? Sau de ce să ne străduim să căutăm un teren liber pentru a face sport, când este atât de simplu să mergem într-un loc unde le avem pe toate, în aer liber şi gratuit?
Via Sport transformă Bulevardul Kiseleff în locul în care poţi da o tură cu bicicleta, poţi juca tenis de picior, baschet, badminton, sau te poţi bucura de un moment de răgaz la o terasă.

Fii primul care comenteaza

smartfm

Participa la Bikewalk 2010



Primaria Municipiului Bucuresti ii invita si in acest week-end pe biciclistii bucuresteni in parcul Tineretului, pe platoul de la intrarea dinspre Colegiul National “Gheorghe Sincai” pentru a participa la Bikewalk 2010.
In fiecare sfarsit de saptamana, pana pe data de 4 septembrie, Bucurestiul va fi invadat de biciclisti, care vor promova o viata activa si sanatoasa si care vor atrage atentia soferilor asupra drepturilor lor.
Traseul pe care il vor parcurge biciclistii in cadrul acestui mars va incepe din parcul Tineretului si va cuprinde bulevardele: Dimitrie Cantemir, I.C. Bratianu, Nicolae Balcescu, Dacia, Calea Victoriei, Natiunilor Unite si se va termina la parcul Izvor.
Bikewalk este sustinut de Primaria Municipiului Bucuresti, prin platforma ecologica “Capitala Creste Verde” si de Brigada Rutiera Bucuresti care va desemna un echipaj ce va insoti coloana de biciclisti pe parcursul intregului traseu.
Pentru mai multe detalii privind regulile de desfăşurare ale evenimentului accesati www.bikewalk.ro.

Fii primul care comenteaza

smartfm

Asociatia M.A.M.E.



Posibilitatea donarii prin sms in beneficiul campaniei “Atinge o Stea” s-a incheiat la 24 iulie data pana la care au fost inregistrate ca fiind trimise, sms-uri in valoare de aproximativ 19.000 Euro.  Prin simplul gest al trimiterii unui mesaj sms catre 858 la indemnul asociatiei noastre, precum si prin efortul de a transmite mai departe aceasta invitatie, ati pus umarul in mod direct la achizitionarea unui aparat ecograf care ii va aduce pe copiii internati in spitalul Fundeni din Bucuresti mai aproape de visul lor cel mai de pret: sanatatea.
Fiecare gest minunat al semenilor nostri ne-a adus mai aproape de realizarea scopului campaniei “Atinge o Stea” . Campania continua si,, in lunile ce urmeaza vom achizitiona aparatul ecograf care va ajuta medicii spitalului Fundeni sa lupte intr-un mod eficient cu bolile necrutatoare ce ii chinuie pe micii lor pacienti.
Asociatia M.A.M.E. va multumeste si va asigura ca va fi intotdeauna alaturi de copiii bolnavi pentru a le oferi o sansa adevarata la insanatosire.

Fii primul care comenteaza

smartfm

Pentru biciclete nu exista ora de varf!



In cadrul campaniei aniversare Tu faci Bucurestiul!, Apa Nova lanseaza in luna aprilie o actiune dedicata participantilor la trafic. Astfel, maine, 28 aprilie, eco-patrulele de biciclisti Apa Nova vor surprinde toti bucurestenii aflati pe biciclete sau la volanul masinii lor cu diverse cadouri speciale si mesaje pentru o atitudine responsabila si prietenoasa in trafic.

Dupa ora 12:00, eco-patrulele isi vor continua traseul pe urmatoarea ruta: Piata Charles des Gaulles – Piata Victoriei – Piata Romana – Piata Universitatii – Piata Unirii-Parcul Tineretului.

Un comentariu