smartfm

Teatrul Odeon are plăcerea să anunţe avanpremiera spectacolului Gradinile groazei



Gradinile groazei un spectacol de Mariana Cămărăşan şi Alexandra Penciuc, cu Antoaneta Zaharia, Ioana Flora, Ioan Batinaş, Marius Damian a carui avanpremiera va avea loc sâmbătă 5 noiembrie, ora 20.30 şi miercuri, 9 noiembrie, ora 19.30, la Sala Studio.
Sigi şi Sonni se instalează la ţară. Chimistul visător şi agila proprietară de boutique îşi împlinesc astfel visul unei vieţi idilice. Doar că aleg să se mute în vecinătatea imediată a fratelui lui Sigi, Friedo, muncitor, şi a soţiei acestuia, Frieda, casnică şi mamă a cinci copii. În acest moment are loc o ciocnire între două lumi incompatibile. Frieda şi Friedo, doi oameni mai din topor,  îi şochează pe intelectualii de la oraş cu stilul lor de viaţă, iar pentru că Frieda tocmai urmează la Şcoala Populară un curs de istorie a celui de-al treilea Reich, cele de mai sus se servesc asezonate cu observaţii semidocte. Până când se ajunge la inevitabila escaladare a conflictului: cele două femei poartă Războiul Total prin grădinile din faţa şi din spatele caselor.
După premiera absolută de la Deutsches Schauspielhaus din Hamburg, din1997, Grădinile groazei a fost reluată pe numeroase scene şi tradusă în diferite limbi – montarea franceză a făcut chiar un turneu în Africa.

Fii primul care comenteaza

smartfm

Festivalul eXplore dance 2011



Cea de-a sasea editie a festivalului eXplore dance, care include performance-uri si spectacole de dans contemporan, se desfasoara intre 1 si 16 octombrie, in Bucuresti.
Artişti din peste 16 ţări din Europa, Statele Unite ale Americii, Canada şi Noua Zeelandă îşi vor prezenta la Muzeul Naţional de Artă Contemporană, Teatrul Odeon şi Teatrul Nottara cele mai recente creaţii coregrafice, premiate la festivalurile internaţionale de profil.
Meg Stuart, Boris Charmatz, Philipp Gehmacher, Eszter Salamon, Jonathan Burrows, Benoit Lachambre şi Cullberg Ballet, alături de cei mai creativi şi talentaţi artişti emergenţi ai momentului vor oferi, prin spectacolele lor, o imagine amplă asupra celor mai importante direcţii din dansul contemporan şi performance. Un rol aparte în programul festivalului îl vor avea filmele de dans, 21 în total (8 lungmetraje şi 13 scurtmetraje), ce vor fi proiectate la Noul Cinematograf al Regizorului Român, cu sprijinul Cinedans Festival/Amsterdam.
În cadrul eXplore dance festival #6 va fi decernat Prix Jardin d’Europesingurul premiu european pentru tineri coregrafi, în valoare de 10.000 euro.
eXplore dance festival #6 înseamnă 30 de spectacole, 21 filme de dans, 8 workshop-uri, 5 discursuri, o masă rotundă, precum şi o serie de evenimente şi programe speciale: “Meet the Next Generation” – un program internaţional intens de coaching pentru tineri coregrafi, “Critical Endeavour” – un program dedicat tinerilor jurnalişti şi critici de dans şi Prix Jardin d’Europe 2011 – competiţie europeană pentru tineri coregrafi.

Fii primul care comenteaza

smartfm

Arthur Kopit prezent la premiera “Pentru ca pot”.



Doi soţi din New York descoperă într-o zi, ca într-un complot demn de Kafka sau Orwell, că viaţa lor privată nu mai este chiar atât de privată. Şi mai înfricoşător este faptul că vieţile lor par să nu mai aibă nicio legătură cu nimic din ceea ce ştiau.
Thriller îndrăzneţ, încărcat de erotism din era informaţiei, noua piesă a dramaturgului multipremiat Arthur Kopit dezvăluie controlul pe care computerele îl pot avea asupra vieţilor noastre, asupra moralei, şi chiar asupra conturilor din bancă. În Pentru că pot, Kopit pune sub semnul întrebării relaţia noastră cu tehnologia pe care o folosim şi creăm, şi ne confruntă cu frica de a fi dominaţi sau manipulaţi de propriile invenţii.
Piesa Pentru că pot a mai fost prezentată la Teatrul Odeon ca spectacol lectură, pe 13 mai 2010, în prezenţa autorului, în cadrul ARTE – American Romanian Theatre Exchange, program realizat împreună cu The Lark Play Development Center din New York. Spectacolul a fost dezvoltat într-o sesiune comună de lucru, de aproape o săptămână, de către autor, traducător, regizor şi echipa de actori.
Primele spectacole: 1, 2, 6 şi 7 octombrie, ora 20.30, Sala Studio
Premiera din 6 octombrie are loc în prezenţa autorului Arthur Kopit

Fii primul care comenteaza

smartfm

“Economia binelui si a raului” la Teatrul Odeon



Productie a Teatrului National din Praga, prezentata de Centrul Ceh din Bucuresti, “Economics of Good and Evil” este inspirata după bestseller-ul lui Tomas Sedlacek
Criza financiară globală a făcut ca relevanţa economicului să fie pusă sub semnul întrebării. În Economics of Good and Evil (În căutarea semnificaţiei economiei de la Ghilgamesh la Wall Street), Tomas Sedlacek, numit de Yale Economic Review una dintre cele „5 minţi luminate ale economiei” explorează noi perspective. El argumentează că mersul economiei nu e guvernat de matematică sau formule, ci de instinctul uman. Punctul lui de vedere, aproape eretic, reduce economicul la bine şi la rău.
Cartea, publicată de Oxford University Press cu o prefaţă de Vaclav Havel, a fost vândută în peste 50 000 de exemplare.
Potenţialul de răspândire al acestui mod provocator de gândire a făcut ca lucrarea să fie adaptată pentru scenă, invitând spectatorii la o experienţă multisenzorială. După reprezentaţiile cu casa închisă de la Teatrul Naţional din Praga, Ministerul Cehesc al Afacerilor Externe a decis ca piesa, jucată în limba engleză, să beneficieze de un tur internaţional, al cărui debut are loc la Bucureşti.
Tomas Sedlacek predă la Universitatea Karol şi este membru al Consiliului Naţional de Economie din Praga, unde cartea a devenit bestseller naţional şi a fost adaptată cu mare succes ca piesă de teatru. A fost consilier al lui Vaclav Havel, primul preşedinte ceh de după căderea comunismului şi este de asemenea editorialist şi un cunoscut comentator de radio şi televiziune.
Producţie a Teatrului Naţional din Praga, prezentată cu sprijinul Centrului Ceh din Bucureşti.

Spectacol în limba engleză.

Un comentariu

smartfm

Teatrul Odeon anunţă deschiderea stagiunii 2011-2012.



Primul eveniment programat este o Milonga Publica, ce se va desfăşura sâmbătă, 17 septembrie, ora 20.30, în cadrul Zilelor Bucureştiului organizate de Primăria Municipiului Bucureşti. Vor participa dansatorii din spectacolul Un Tango mas Răzvan Mazilu şi Monica Petrică, alături de Clubul TangotangenT (coordonator Daniel Măndiţă).
Evenimentul va avea loc în faţa Teatrului Odeon, intrarea este liberă, iar publicul este invitat să se alăture dansatorilor. Invitat special acordeonistul Emy Drăgoi.
În prima parte a stagiunii, Teatrul Odeon pregăteşte trei premiere pe texte contemporane:
“Pentru ca pot” de Arthur Kopit, regia Alexandru Mâzgăreanu, scenografia Andrada Chiriac, cu: Ionel Mihăilescu, Elvira Deatcu, Mihai Smarandache, Marian Ghenea, Ioan Batinaş.
Primele reprezentaţii: 1, 2, 6 şi 7 octombrie, ora 20.30, la Sala Studio. La premiera din 6 octombrie va fi prezent şi autorul, dramaturgul american multipremiat Arthur Kopit.
“Gradinile Groazei” de Daniel Call, regia şi scenografia Mariana Cămărăşan şi Alexandra Penciuc, cu: Antoaneta Zaharia, Ioana Flora, Marius Damian şi Ioan Batinaş. Data premierei: 29 şi 30 octombrie, Sala Studio
“Cand Isadora dansa” de Martin Sherman, regia, coregrafia şi costumele: Răzvan Mazilu, decorul: Mihai Păcurar, cu: Maia Morgenstern, Mihai Smarandache, Rodica Mandache, Jeanine Stavarache, Oana Ştefănescu, Monica Petrică, Mircea Constantinescu, Vlad Logigan, Andrei Runcanu. Data premierei: jumătatea lunii noiembrie
Tot în acest început de stagiune, spectacolul Teatrului Odeon – Natură moartă cu nepot obez va putea fi văzut şi în ţară, unde participă la festivalurile naţionale de teatru de la Oradea (28 septembrie), Brăila (2 octombrie), Galaţi (3 octombrie), Alba Iulia (9 octombrie), şi Odorheiul Secuiesc (13 octombrie), iar Pyramus & Thisbe 4 You la Oradea (27 septembrie) şi Iaşi (11 octombrie).

Fii primul care comenteaza

smartfm

Spectacolul Block Bach invitat la diyalog TheaterFest din Berlin



Spectacolul Teatrului Odeon Block Bach va fi prezentat sâmbătă, 30 aprilie, de la ora 20.00 la Berlin în cadrul diyalog TheaterFest, la Teatrul Ballhaus Naunynstrasse, cu sprijinul Institutului Cultural Român.
Cea de-a 15-a ediţie a festivalului de teatru diyalog TheaterFest, prezintă anul acesta un program de 14 spectacole de teatru, dans si de concerte internaţionale din Germania, Italia, Japonia, România si Turcia în perioada 22 aprilie – 7 mai.
Spectacolul Block Bach a ajuns la al şaselea turneu internaţional după prezentarea lui la Paris în septembrie 2007, la sediul Unesco, la Teatrul Naţional Laterna Magika din Praga în decembrie 2007, la Bruxelles şi Atena în decembrie 2008 şi la Festivalul Culturii Româneşti de la Poznan (Polonia) în octombrie 2010.

Fii primul care comenteaza

smartfm

“Natură moartă cu nepot obez” la Teatrul Odeon



In 2010 piesa “Natură moartă cu nepot obez” a fost montată de Ion Sapdaru la Teatrul Naţional “Vasile Alecsandri” din Iaşi
Povestea tristă dar şi comică a lui Grasu’ Contrabasu este rodul unor experienţe proprii dar şi a unor întâlniri cu oameni simpli, cu care am trăit şi mai trăiesc alături şi care nu au nimic interesant în ei: nu sunt eroi, nu au aptitudini excepţionale, aspiraţii intergalactice, nu duduie de înţelepciune, nu sunt sfinţi dar nici diavoli, au o singură calitate – sunt oameni. Şi iubesc.” (Ion Sapdaru)
Avanpremiera: sâmbătă, 26  şi duminică 27 martie, ora 19.00
Premiera: miercuri, 30 martie, ora 19.00

Fii primul care comenteaza

smartfm

Premiera Micul Print la Teatrul Odeon



Scriitor si pilot francez, Antoine de Saint-Exupéry (29 iunie 1900–31 iulie 1944) este celebru pentru Micul Print si cărtile despre aventurile aviatice Zbor de noapte si Vânt, nisip si stele.
Cu toate că nu este punct cu punct autobiografică, mare parte din opera lui Saint-Exupéry este inspirată din experientele sale ca pilot. Cu o singură exceptie: Micul Print, o poveste filosofică ce include şi o critică a societătii si accentuarea ciudăteniei lumii adultilor.
Saint-Exupéry a scris Micul Print în New York si Asharoken, din a doua jumătate până la finalul anului 1942. După publicarea cărtii în 1943, acest mic volum a devenit numărul unu în topul celor mai bine vândute cărti pentru copii.
Cândva am simţit mare nevoie să montez Micul Prinţ, nu mai ştiu exact motivele, dar sunt sigură că mă identificam cu cineva din poveste. Şi am tot încercat să transform povestea în teatru, dar nu am reuşit niciodată. Nu de mult timp, o prietenă foarte specială mi-a spus că Teatrul Odeon este cel mai elegant teatru pe care l-a văzut şi mi-a recomandat să montez aici un spectacol. Am ales Micul Prinţ fiindcă este cea mai elegantă poveste pe care o cunosc.
Micul Prinţ e povestea parabolă a unui om care îşi confesează cu regret singurătatea.”
Avanpremieră: joi, 24 februarie si sâmbătă, 26 februarie, ora 20.30/ duminică, 27 februarie, ora 11.00
Premiera: joi, 3 martie 2011, ora 20.30 La Sala Studio

Fii primul care comenteaza

smartfm

Carole Bouquet citeste din Antonin Artaud: Scrisori catre Genica



Pentru prima oară în România, la invitatia Ambasadei Frantei si a Institutului Francez din Bucuresti, Carole Bouquet va sustine o lectură din Antonin Artaud la Teatrul Odeon, pe 11 si 12 februarie, la ora 19. « Scrisori către Genica » este un moment unic si intim de contopire a miturilor: vocea uneia dintre cele mai mari actrite franceze întâlneste nebunia unui personaj cheie al culturii secolului XX, viziunea lui tulburătoare asupra teatrului si iubirea nestăvilită pentru o actrită pariziană a anilor 20, Genica Atanasiu, născută la Bucuresti.
La o lectură, suntem un pic mai protejati decât la teatru. Trebuie să transmitem, dar suntem purtati de public si de personalul tehnic. Cum aici este vorba însă de scrisori, intru mai mult în intimitatea celui care scrie. (Carole Bouquet)

Fii primul care comenteaza

smartfm

Teatrul Odeon anunţa premiera Viata e vis după Calderon de la Barca.



Scrisă în 1635 Viaţa e vis, cea mai cunoscută piesă a lui Calderon de la Barca, este o alegorie filosofică despre condiţia umană, despre misterul vieţii şi despre iluziile lumii reale. Viaţa e vis imaginează povestea lui Segismundo, încarcerat de la naştere de propriul lui tată, Regele Basilio, rege fictiv al Poloniei. Trama piesei de teatru are două surse, Viaţa lui Budha şi istoria reală a lui Don Carlos, prinţul diform din naştere, închis şi ucis de propriul lui tată, regele Filip al II-lea al Spaniei. Segismundo este o paradigmă a fiinţei umane închise în jocul iluzoriu al existenţei.
„Portretul lui Dorian Gray”, „Hamletmachine”, „Epopeea lui Ghilgamesh”, „Viaţa e vis”, texte cu o lumină lunară, melancolice, reflexive, piese de teatru dar şi texte care n-au fost scrise pentru scenă, montate la Odeon în ultimii ani, fac parte dintre marile vise ale omenirii, pentru ele spectacolul de teatru este în primul rând o lentilă. Reprezentarea unui asemenea text e regândire, forma teatrală e un gest maieutic, amintind de potecile dintr-o grădină orientală, desenând un timp emoţional al gândirii.”
Data spectacol: 30 ianuarie, ora 19.00
Durata spectacolului 1h 40 min

Fii primul care comenteaza