Starurile internaţionale ale operei Angela Gheorghiu şi Placido Domingo vor cânta, pe 29 iulie, la O2 Arena din Londra, informează cotidianul The Guardian. Soprana Angela Gheorghiu “s-a consacrat ca o solistă extraordinar de agilă, ale cărei prestaţii artistice solicită atenţia publicului încă de la prima notă, având o colecţie de roluri de invidiat pe cele mai prestigioase scene ale lumii, fiind şi artista cu unele dintre cele mai bine vândute discuri” de profil, notează The Guardian.
Placido Domingo şi-a câştigat locul în cărţile de istorie ale operei “printr-o carieră extraordinară de aproximativ 50 de ani. Atât individual, cât şi ca membru al celor Trei Tenori, el a devenit unul dintre cei mai cunoscuţi şi apreciaţi tenori. Câştigător al mai multor premii Grammy, Placido continuă să apară pe scene din întreaga lume, recent, în calitate de dirijor”, scrie The Guardian.
Concertul de la O2 Arena le va oferi fanilor muzicii clasice şansa rară de a-i vedea împreună pe scenă pe doi dintre cei mai iubiţi artişti ai muzicii de operă. Concertul va cuprinde o serie de arii de operă foarte cunoscute, o selecţie de melodii populare, dar şi hituri din spectacole de pe West End, scena de teatru londoneză.
Anul trecut, Angela Gheorghiu a primit titlul de artista anului la cea de-a 11-a ediţie a Classical Brit Awards, la Londra, trofeu pe care l-a câştigat şi în 2001. Totodată, anul trecut, soprana a fost decorată cu Ordinul “Steaua României” în grad de Comandor. Placido Domingo, în vârstă de 70 de ani, este un tenor spaniol renumit pe plan mondial pentru forţa şi versatilitatea vocii sale puternice, capabilă să stăpânească toate notele şi tonurile registrului dramatic. De la debutul său, în rolul Alfredo din opera “La Traviata” de Verdi, în anul 1959, Placido Domingo a interpretat peste 130 de roluri, devenind astfel tenorul care a interpretat cele mai multe partituri din lume.
Tenorul spaniol Placido Domingo părăseşte în iunie postul de director al Operei Naţionale din Washington, cu care a colaborat din 1996. Placido Domingo este, totodată, directorul Operei din Los Angeles, cu care are contract până în 2013.
| Jul 04 |
Angela Gheorghiu şi Placido Domingo vor cânta la O2 Arena din Londra |
| Jun 18 |
Invitati speciali in Rigoletto la Opera Nationala BucurestiOpera Naţională Bucureşti (ONB) îşi invită din nou publicul la o seară-eveniment cu invitaţi speciali. Vineri, 18 iunie, de la ora 18.30, la spectacolul Rigoletto de Giuseppe Verdi după un libret scris de Francesco Maria Piave, sunt invitaţi dirijorul Marco Bons, pentru prima dată la conducerea orchestrei Operei Naţionale Bucureşti şi tenorul Robert Nagy în rolul Ducelui. |
| Jun 14 |
Soprana Iulia Isaev şi tenorul Martin Mitteruntzner pe scena ONBOpera Naţională Bucureşti are plăcerea de a-i prezenta, miercuri, 16 iunie a.c., |
| Jun 04 |
Premiera operei “Turandot”, în iunie, la ONBPremiera operei “Turandot” de Giacomo Puccini, în variantă de spectacol-concert, în regia lui Ştefan Neagrău şi scenografia concepută de Viorica Petrovici, constituie una din surprizele oferite publicului de Opera Naţională Bucureşti (ONB), a informat, marţi, într-un comunicat transmis AGERPRES, Biroul de presă al primei scene lirice a ţării. |
| Jun 02 |
Invitati speciali in “Il Barbiere di Siviglia” pe scena ONB
|
| May 04 |
Tenorul român Ştefan Pop, învingătorul concursului Operalia, prezidat de Placido Domingo
|


















