Registrul inferior al libertăţii de exprimare se rezumă la libertatea de a înjura. Dezlegând uşor strânsorile din presă şi dând tonul la invective, Traian Băsescu a generat exces de deriziune, transformând un atribut democratic minor într-o armă abil folosită: totul se converteşte în câinii latră, caravana trece.
Faptele guvernanţilor nu se mai judecă, nu se mai pedepsesc, nici măcar electoral. Tratate în cheie ironică, amendarea lor eşuează în lamentări plângăcioase sau batjocoritoare, rareori în suduieli veninoase. Deprins cu surogatele, consecvent în a trăi formele pasive de exprimare a conştiinţei şi supravieţuitor prin excelenţă, poporul îşi consumă furiile şi nemulţumirile ca pe un divertisment de care pare să fi ajuns dependent. Enervările amuzante, sarcasmele şi persiflările au ca materie primă propriile umilinţe la care puterea politică îl supune zi de zi. Satisfacţia astfel obţinută suspendă registrul expresiei autentice. Sublimarea durerii sociale în notă ridicolă – râsul-plânsul tradiţional românesc – e hrana supravieţuirii tăcute, dar şi inhibatorul reacţiei pertinente.(www.noriimei.ro)

Traian Băsescu este unul dintre marii cititori ai României, consumând zilnic tomuri de note informative. Şi-a început însă cariera pentru cultul delaţiunii ca scriitor harnic, bazându-se pe un deosebit simţ de observaţie a celor din jur. Activitatea asiduă de cronicar acoperit i-a făcut pe colegii lui de atunci, ca şi pe cei de acum, să fie suspicioşi şi să-l evite. Nu din invidie, căci, în cazul unui asemenea scriitor, talentul contează mai puţin, important fiind conţinutul informaţiei şi folosul pe care îl aduc denunţurile pentru puterea opresivă. Această dublă calitate, de vechi scriitor şi actual cititor de turnătorii, îi dă convingerea că a deprins cunoaşterea nu numai a culturii române şi universale, desăvârşită prin lectura asiduă a etichetelor de whisky, ci şi a subtilităţilor învăţământului românesc. Mafalda securistică este convinsă că un absolvent de şcoală ar trebui să fie doar o piesă de schimb în marea maşinărie socială. O spune răspicat ori de câte ori îi vine, pe plaiurile noastre mioritice sau aiurea: “Sistemul de educaţie românesc produce prea mulţi filosofi, prea puţini ingineri” – s-a trezit dând din gură, mai acum ceva vreme, când trecea prin Germania, încercând să vândă bucăţele din România făcută cioburi, cele pe care nu au pus încă mâna mafioţii portocalii. (www.noriimei.ro)

E întrebarea pe care Traian Băsescu a pus-o obsesiv ieri în Germania. Cu oricine se-ntâlnea, se milogea cerându-i să cumpere o bucată din România făcută cioburi de guvernarea pe care a păstorit-o. „Poate vreţi o bancă… poate căile ferate… sistemul energetic…” – licita fără jenă şi disperarea răzbătea din încercările sale de a ne înstrăina pe bucăţi. Ne-ar fi dat mai pe nimic, doar să scape de responsabilitate prăpădului produs. Să-şi bată alţii capul cum să dreagă dezastrul în care ne-a adus. Multă umilinţă pentru o naţiune să-şi vadă conducătorul ploconindu-se spăşit cum îşi scoate ţara la mezat şi, culmea, fără să aibă prea mulţi muşterii. Rămas cu mâna întinsă şi părăsit în secunda următoare pozei oficiale, Traian Băsescu era tabloul măscăriciului impostor de care mai marii lumii se folosesc ca apoi să-l evite stingheriţi că au stat mai mult de o clipă în preajma sa. Imaginea inferiorităţii supuse, mulţumit că cei puternici îl tolerează încă, dar şi bucuros că se va întoarce în patria-i smerită unde poate să facă din nou pe zmeul. Ca mai mereu, behăind spasmodic, a ieşit dintr-o situaţie în care nimic nu era de râs. Doar el a fost de tot râsul. (www.noriimei.ro)

Am scris cândva o piesă de teatru, Ultimul Împărat, despre un măscărici care, uzurpând tronul regelui, vestea Sfârşitul şi chema Apocalipsa. Povestea măscăriciului cocoţat pe tron şi-a găsit o întrupare mai dură şi mai sordidă decât mi-am putut eu imagina. Mai gravă şi mai dezastruoasă, prin faptul că a pus în operă sfârşitul unei ţări care, dincolo de precarităţile istorice prin care a trecut, reuşise să-şi păstreze un profil onorabil. Odată cu preşedinţia lui Traian Băsescu, România este târâtă spre cea mai joasă condiţie, iar poporul, transformat în populaţii migratoare, cel mai adesea abrutizate, mitocanizate, după chipul modelului suprem – preşedintele-măscărici. Materialul slab al acestei mase de cetăţeni-moluşte şi abilitatea Securităţii redivivus puse în slujba Stăpânului au făcut ca astăzi România să fie devastată, desfigurată. O ţară care îşi mai trăieşte doar disperările, care uită în fiecare zi câte puţin cine a fost, cine ar mai putea fi. Sufletul din ce în ce mai pustiit, trupul sfâşiat de haitele de jefuitori, privirea îngrozită ca într-un viol care nu se mai sfârşeşte.
Până la aniversare, printre două înjurături adresate Regelui, Traian Băsescu ne-a anunţat că nici viitorul nu mai e ce-a fost, vine din nou criza, poporul va trebui să strângă iar cureaua pentru ca haita sa de prădători să aibă de unde jefui mai departe. În România, Traian Băsescu a dat startul Jocurilor Foamei!
Prestaţiile lui sunt deosebit de ofertante pentru a inspira porecle suculente, în schimb atribute precum cel Mare, cel Luminat, cel Învăţat nu i se vor potrivi niciodată, neavând nicio legătură cu personajul. Traian Băsescu este un veritabil preşedinte la plesneală. Fiind un farsor autentic, preşedinţia lui a făcut ca istoria României să fie o întâmplare în consecinţa intereselor economice ale camarilei sale. Transformând o lume normală într-una improvizată, România a devenit o republică-manea, o băşcălie de ţară condusă de un preşedinte-băşcălie. “Democratul” populist şi “jucător” stabileşte, prin Traian Băsescu, un profil nou dictatorului contemporan. (www.noriimei.ro)

Fostul presedinte american, George W Bush, a primit o oferta de serviciu. Nu pe la ONU sau la vreo multinationala, cum s-a mai vazut, ci la… o retea de magazine de feronerie din Dallas. Managerul retelei “Elliott’s”, Kyle Walters, spune ca lucrul in afacerile de familie, aptitudinile interpersonale si legaturile cu alte tari il recomanda pe Bush pentru un job in zona de relatii cu publicul. Si pentru ca ex-presedintele si-a anuntat intentia de a-si aduce contributia la imbogatirea bibliotecii prezidentiale, scriindu-si memoriile despre cele doua mandate petrecute la Casa Alba, slujba urma sa fie part-time, ca sa-i permita sa si scrie. “Credem ca munca in compania noastra o sa vi se para mai putin stresanta decat ultimul job pe care l-ati avut”, a spus Kyle Walters. Cu toate aceste avantaje, Bush a refuzat insa oferta. Si stau sa ma gandesc, ce slujbe li s-ar potrivi fostilor presedinti ai Romaniei si chiar actualului presedinte, dupa terminarea mandatului. Are cineva vreo idee ? O sa incep eu, ca sa va ajut sa va invingeti “timiditatea”.

Ion Iliescu cred ca are un mare viitor in industria textila, pentru ca s-a vazut ca se pricepe foarte bine la sforarii. Si zona culturala ar fi o alternativa, Iliescu fiind un foarte bun papusar. Si poate n-ar trebui sa neglijeze nici dezvoltarea unei cariere in domeniul Protectiei Animalelor, cunoscut fiind pentru celebra “cucuvea” sau pentru “mai animalule”.

Emil Constantinescu ar putea avea un viitor stralucit in zona confesionala, cunoscut pentru prietenia sa cu Calugarul Vasile si aici l-ar putea ajuta si aspectul fizic (ce rautacios sunt). Ar putea incerca si o meserie mai putin obisnuita; cea de victima profesionista. Sa nu uitam de celebra “m-a invins Securitatea”, expresie care a smuls cateva lacrimi la vremea ei. Si nu in ultimul rand, ar putea deveni model. Da, nu va mirati, ar putea poza pentru diversi sculptori sau pictori care vor sa-l imortalizeze pe Cuza.

Pentru Basescu nu ma gandesc absolut deloc la meseria de matroz. Mai degraba la cea de actor, pentru ca momentul “draga Stolo” a fost memorabil si ar trebui inclus in manualele de actorie. Daca nu merge cu actoria, poate incerca sa devina dansator profesionist, am vazut la Neptun ca are aptitudini. Si, de ce nu, poate incerca si o meserie mai dificila; cea de cascador. S-a pregatit pentru asta conducand cu spritu’n nas sau cu escapadele pe skijet de la Predeal si chiar conducand o Romanie in picaj.

Alte idei, alte propuneri ? Hai sa nu-i lasam sa moara “saraci si cinstiti”.